ExpertCasa din paie de două etaje ar trebui să...

Casa din paie de două etaje ar trebui să ţină 100 de ani

Britanicii sunt preocupaţi de cantitatea dioxidului de carbon eliminat în atmosferă. Dar, pentru îndeplinirea promisiunillor de reducere a emisiilor, este necesar de a găsi o nouă abordare a numeroaselor procese standard. Revenind la rădăcini, unele practici oferă de a construi case ecologice, călduroase şi ieftine din paie. Şi pentru a demonstra că au dreptate au început construcţia BaleHaus.

După cum casa lui NIF–NIF nu a suportat presiunea respiraţiei lupului şi s-a prăbuşit din a treia încercare. Sărmanului purceluş evident nu i-au ajuns hărnicie şi cunoştinţe.

Oamenii de ştiinţă de la Universitatea din Bath acumulând ambele, hotărând, indiferent de consecinţe de a demonstra lumii că: o casă din paie poate fi un concurent demn celor construite din piatră.

Pentru a se asigura că ei au dreptate dar, în acelaşi timp şi de a convinge cealaltă parte, analiştii şi în acelaşi timp constructori prin cumul, s-au angajat să ridice un conac de două etaje numit BaleHaus (casă din blocuri).

Aşa cum era de aşteptat, proiectul imediat a creat un site web special. În el, sunt descrise rapid toate fazele de construcţie (în imagini, clipuri video, bloguri şi alte utilităţi).

Construcţia a început pe 15 iulie cu stabilirea fundamentului în campusul Universităţii (finisarea completă a proiectului promit până la sfârşitul verii). Ca bază a construcţiei, britanicii folosesc balot de paie şi panouri de placare speciale fabricate din timp. În timpul studiului, cercetătorii planifică de a afla cât de rentabilă este construirea caselor de paie (atât pentru pentru portmoneu, cât şi pentru natură).

De ce anume paie? Da, totul este foarte simplu, spun cercetătorii. Paiele, este cel mai ecologic material de construcţie. Rămăşiţele uscate de iarbă şi cereale – nu numai că sunt un produs secundar al agriculturii, dar de asemenea, o sursă regenerabilă a materiei prime. Paiele nu va dispărea (cel puţin atât timp cât există plante pe pământ).

Avantajul paielui constă în faptul, că este aproape peste tot unde cresc cel puţin unele culturi. Acest lucru înseamnă că, acele case construite din paie ar fi mai ieftine (nu este nevoie de a transporta materiale de la distanţă).

În plus, plantele în procesul de creştere absorb dioxidul de carbon, iar casele construite nu necesită practic de încălzire în timpul iernii şi de răcire vara (din nou, economii de întreţinere). Se pare că noile clădiri vor fi aproape de nivelul zero (sau chiar negative), în ceea ce priveşte emisiile de gaze ce duc la încălzirea planetei.

Caracteristicile tehnologiei de construcţie BaleHaus sunt următoarele. Casele de două etaje vor fi construite din blocuri de paie compactate, care sunt produse de mult timp de către compania ModCell. Mai multe blocuri sunt inserate într-o ramă din lemn (perimetrul), şi apoi pereţii laterali se acoperă cu ipsos (este cunoscut că el lasă pereţii să respire, adică permite trecerea aerului). Aceste panouri sunt uscate, apoi transportate către obiectul de construcţie.

Prima întrebare care vine în minte: cât de repede ard panourile? (Paiele este un material destul de inflamabil.) S-au dovedit a fi nu chiar atât de uşor inflamabile construcţiile. Din cauza faptului că, în paiele compactat, acoperit cu un strat de tencuială, este foarte puţin aer.

În ceea ce priveşte descompunerea şi infestările, creatorii au avut grijă de asta. Prima este imposibilă din cauza conţinutului de umiditate scăzut în paie (15% faţă de necesarele 25%), a doua- valoarea nutritivă scăzută a materialului.

Peretele de asemenea nu va fi pe placul rozătoarelor: densitatea este mare. Principalul lucru – păstraţi integritatea panoului, sfătuieşte ModCell.

„Până acum, paiele nu a fost văzut ca un material de construcţie de încredere, în special în construcţia în masă. Şi acest lucru este în ciuda faptului că tulpinile uscate de iarbă folosite de secole, şi blocurile de paie se produc de aproape 100 de ani”, – se plânge Profesorul Peter Walker de la Universitatea din Bath.

„Însă nu întreg paiele este utilizat de către agricultori, o parte din acesta constituie deşeu industrial,” – a adăugat el. Atunci, de ce nu poate fi utilizată în construcţia locuinţelor? Blocurile standard de 450 de milimetri, în ciuda fragilităţii sale aparente, foarte bine izolează interiorul clădirii de mediul extern.

După construcţie, savanţii planifică de a supraveghea BaleHaus în cursul anului pentru a se asigura că poate deveni cu adevărat un cămin pentru om. Toate tipurile de senzori, acum constructorii le introduc în toate locurile unde este posibil, pentru monitorizarea temperaturii şi umiditatăţii din interiorul clădirii, precum şi pentru caracteristicile sale de izolare.

„După finalizare, savanţii vor simula cu ajutorul aparatelor speciale prezenţa oamenilor” – spune unul dintre curatorii proiectului Dr. Katharine Beadle. Acest lucru va permite un mai bun studiu al argumentelor pro şi contra ale proiectului BaleHaus.

Dacă în cele din urmă, oamenii de ştiinţă reuşesc să dovedească faptul că o casă de paie nu este într-atât de rău, atunci, pe viitor, blocurile din iarbă uscată, pot deveni ce în ce mai utilizate în construcţii (se crede că durata de viaţă minimă a panourilor este de cel puţin de 100 de ani).

Cu toate acestea, nu este clar – cu cât se vor reduce emisiile dioxidului de carbon (Guvernul speră să primească tehnologiile de construcţie a caselor de nivel „zero” până în 2016).

„Este imposibil de inventat tehnologii de construire a locuinţelor cu nivelul emisiilor zero, dacă se va baza pe abordările tradiţionale care utilizează materiale familiare şi trucuri de design. BaleHaus în acest sens, este o modalitate complet nouă şi „regenerabilă „de a crea case care să îndeplinească toate cerinţele ale noilor realităţi ale lumii,” – a declarat într-o sesiune de presă al Universităţii din Bath Craig White, director al White Design şi ModCell.

„Această casă, construită pe baza unor materiale naturale, care nu numai că sunt uşor de produs, dar şi frumoase, ieftine, uşor de intreţinut în stare bună. BaleHaus „respiră „, este răcoros vara şi călduros iarna. Aceasta reduce emisiile de CO2 pentru fiecare familie în parte, deoarece reduce costurile de încălzire şi răcire”, – adaugă Craig. În general, un adevărat model de urmat în secolul XXI şi nu altă cale, spune White.

Cu toate acestea, puţin probabil că aceste clădiri (chiar dacă sunt de o calitate foarte înaltă) vor fi casele viitorului. Mai degrabă, acestea vor fi zgârie-norii. Totuşi, în multe regiuni ale ţărilor în curs de dezvoltare cu siguranţă ele vor fi utile, ca una dintre alternative ieftine, practice şi mai ecologice de locuinţe.

Materialul este furnizat de către revista Internet MEMBRANA

Latest news

Финансовое образование для путешественников: как управлять своими финансами в путешествии

Каждое путешествие - это уникальное приключение, полное открытий и незабываемых впечатлений от общения с близкими людьми. Однако все мы...

Рынок недвижимости в Шымкенте: анализ и перспективы

Ушедший год продемонстрировал корреляцию спроса с государственными инициативами. Спад сделок купли-продажи составил около 25%, по данным ОАРК. В основном...

Солнечные панели для дома и предприятий в Молдове

Солнечные панели (их часто называют батареями) используют в работе фотоэлектрические элементы для трансформации солнечной энергии в электрическую. Материалы, из...

Зелёные инвестиции: будущее финансового процветания

В мире, где технологии развиваются с бешеной скоростью, и экологические проблемы становятся всё более актуальными, концепция "зелёных инвестиций" выходит...

Must read

Rolete și porți secționale: specificul pieței din Moldova

Lumea modernă, inclusiv a noastră – din spațiul moldovenesc,...

Omtek: Oferim calitate, fiabilitate și maxime posibilități

O casă nu prea mare, cu doua etaje, situata...

You might also likeRELATED
Recommended to you