ExpertNu doar o bucătărie la modă, ci o bucătărie-studiou.

Nu doar o bucătărie la modă, ci o bucătărie-studiou.

Astăzi, lumea modernă divide şi separă tot ce le stă în putere. O astfel de soartă a atins şi spaţiul locativ: în viaţa noastră de zi cu zi există camere pentru diferite scopuri – dormitoare, camere de zi, camere pentru copii, birouri şi chiar biblioteci personale. Toate aceste camere sunt proiectate pentru izolare, odihnă, lucru. Şi numai bucătăria tot timpul adună, cum se spune în popor „la sobă”, toate rudele, oaspeţii, şi numai acolo, dimineţile, în weekenduri se adună întreaga familie. Iată cum este ea – bucătăria, atât de densă şi atât de luminoasă.

Dar vântul schimbărilor, a atins-o şi pe ea. Designerii americani şi europeni aduc modificări în dezvoltarea proiectelor în astfel de forme, cum ar fi combinaţia bucătăriei cu camera de zi, şi aceasta se numeşte în limba modernă bucătărie-studiou. Apare mult mai mult spaţiu, şi pentru primirea oaspeţilor şi pentru aranjarea accesoriilor de bucătărie. Această replanificare are atât plusuri cât şi minusuri. Apartamentele noastre de dimensiuni mici sunt aproape imposibil de schimbat radical. Există tot felul de tabuuri, legi, la depăşirea cărora se pierde mult timp şi efort. Dar dacă totuşi aţi decis să faceţi acest pas, atunci trebuie să ştiţi că nu se va termina totul cu demolarea pereţilor, cu o astfel de reamenajare se modifică întreg modul de viaţă. Schimbând încăperea, nu doar veţi mări suprafaţa utilă a camerei – în plus va apărea posibilitatea de a primi oaspeţii şi de a vă relaxa confortabil, în această cameră comodă. Fireşte, ideal pentru o bucătărie-studiou – ar fi să construiţi o casă proprie, unde din timp se vor lua în considerare toate lucrările de proiectare, conform dorinţelor şi gustului propriu al beneficiarului, pentru fiecare cameră.

De a construi o casă – este un vis, însă pentru mulţi, uneori nerealist, şi ei trebuie să trăiască „aici şi acum”. Vom continua cu ceea ce avem. Majoritatea au apartamente cu 1 sau 2 camere, cu ele şi vom lucra. După posibilităţi, extindeţi şi îmbunătăţiţi spaţiul locativ. Dărâmând pereţii, veţi obţine un spaţiu deschis, care, totuşi, trebuie să fie cel puţin vizual divizat în locul de odihnă şi locul de pregătire a mâncării. Cu o astfel de sarcină veţi face faţă cu ajutorul unui profesionist. Să împărţiţi corect încăperea în zona de recreere şi de gătit ajută paravanele mobile sau de sticlă, trebuie de luat în considerare sistemul de hotă, pentru ca mirosul să nu umple tot spaţiul. După ce au trecut toate etapele de replanificare, bucătăria mică se transformă într-o cameră mare, unde se va găsi loc pentru toţi şi fiecare pentru muncă şi pentru agrement.

Pentru a diviza spaţiul, utilizăm unele tehnici, cum ar fi plafonul cu mai multe niveluri, diferite culori ale pereţilor, podelei şi plafonului, iluminarea. Aparatele electrice sunt foarte bune în această selecţie: în zona de preparare a mâncării- lampa fluorescentă, iar în zona de luat masa este necesară lustra. În locurile de odihnă, este mai bine de utilizat lămpile de podea sau de perete. Folosirea diferitor materiale din ţesături, din sticlă – toate acestea vor înfrumuseţa şi vor reface interiorul unei astfel de „noi-vechi” camere. Interiorul pentru bucătăria- studiou astăzi se alege în stiluri amestecate. Puteţi utiliza o combinaţie a stilurilor high-tech cu clasic, fără a ignora şi cel rustic. Sticla, metalul, lemnul – toate aceste materiale vor găsi locul său în bucătăria- studiou. Şi nu se pot ignora florile vii în vazoane şi ghiveci. Aceasta este şi frumos, şi reprezită o sursă suplimentară de oxigen. Stilul şi confortul se alege de către întreaga familie, şi fie ca acest nou loc să vă aducă multă bucurie, căldură şi mândrie pentru activitatea desfăşurată împreună.

Latest news

Финансовое образование для путешественников: как управлять своими финансами в путешествии

Каждое путешествие - это уникальное приключение, полное открытий и незабываемых впечатлений от общения с близкими людьми. Однако все мы...

Рынок недвижимости в Шымкенте: анализ и перспективы

Ушедший год продемонстрировал корреляцию спроса с государственными инициативами. Спад сделок купли-продажи составил около 25%, по данным ОАРК. В основном...

Солнечные панели для дома и предприятий в Молдове

Солнечные панели (их часто называют батареями) используют в работе фотоэлектрические элементы для трансформации солнечной энергии в электрическую. Материалы, из...

Зелёные инвестиции: будущее финансового процветания

В мире, где технологии развиваются с бешеной скоростью, и экологические проблемы становятся всё более актуальными, концепция "зелёных инвестиций" выходит...

Must read

Rolete și porți secționale: specificul pieței din Moldova

Lumea modernă, inclusiv a noastră – din spațiul moldovenesc,...

Omtek: Oferim calitate, fiabilitate și maxime posibilități

O casă nu prea mare, cu doua etaje, situata...

You might also likeRELATED
Recommended to you