ȘtiriBălțul, ÎNGROPAT SUB GUNOAIE de mai bine de o...

Bălțul, ÎNGROPAT SUB GUNOAIE de mai bine de o săptămână, din cauza presiunilor lui Usatîi

Scandalul privind evacuarea deșeurilor din Bălți capătă noi proporţii. Consiliul municipal a decis ca de acest lucru să se ocupe Direcția Reparații Drumuri, după ce compania contractată a încetat să mai colecteze gunoiul, din cauza presiunilor primarului fugar, Renato Usatîi.

Pe de altă parte, întreprinderea municipală nu poate face față volumului mare de lucru, deoarece dispune de doar trei autospeciale.

“Sunteți siguri că nu vom ajunge în situația în care mașinile nu vor reuși să evacueze tot gunoiul din oraș”, a spus consilierul municipal Bălți, Vitalii Povonschii.

“Nu pot să confirm că într-o zi, două, trei sau într-o săptămână vom controla această situație”, a spu viceprimarul municipiului Bălți, Igor Șeremet.

Șeful Direcției Reparații Drumuri Bălți, Serghei Pcela, a declarat că, pentru a transporta la timp gunoiul, sunt necesare încă cel puțin cinci autospeciale. O astfel de mașină costă 35 de mii de euro. Deocamdată, întreprinderea se descurcă cu parcul de autospeciale pe care îl are în gestiune.

“Noi nu suntem gata să evacuăm gunoiul cu aceste mașini, dar urmează această tehnică să o reparăm. Doar că pentru aceste lucrări va fi nevoie de mult timp și bani. Noi evacuăm zilnic undeva 30 – 40 la sută din volumul total al deșeurilor”, a spus șeful Direcției Reparații Drumuri Bălți, Serghei Pcela.

Până acum, de evacuarea deșeurilor se ocupa o companie privată. Conducerea acesteia spune că și-a sistat activitatea din cauza presiunilor penalului fugar, Renato Usatîi.

“Două săptămâni în urmă, ne-au făcut 50 de procese verbale la care nu le place cum sunt containerele, nu le place cum se evacuează gunoiul. Noi am lucrat cu zece autospeciale și plus tehnică adăugătoare”, a spus șeful unei companii de salubritate, Andrei Musteață.

Oamenii sunt nemulțumiți de această situație și cred că vor trăi o catastrofă ecologică.

“Groaznic! Văd aceeași situație în mai multe curți ale blocurilor. Noi răsuflăm cu acești microbi.”

“De mult nu am văzut ca să fie evacuat. Viața oamenilor este în pericol.”

“Foarte urât! Încă e frig și nu e miros, dar cred când va fi cald, o să fie catastrofă.”

Ecologiștii din Bălți spun că monitorizează situația și vor aplica amenzi de până la 9000 de lei responsabililor care nu își vor îndeplini atribuțiile. Totodată, aceștia spun că din cauza deșeurilor care stau stocate în oraș există riscul de răspândire a bolilor.

“Este o imagine anti-sanitară a orașului. Este un mediu favorabil pentru a dezvolta diferite epidemii, viruși”, a spus șeful-adjunct Agenția Ecologică Bălți, Igor Lazari.

Compania care evacua deșeurile din Bălți și-a sistat activitatea acum o săptămână. Totodată, aceasta a scos tomberoanele care au fost instalate de ei. Zilnic, întreprinderea evacua în jur de 800 de metri cubi de gunoi.

Latest news

Must read

Rolete și porți secționale: specificul pieței din Moldova

Lumea modernă, inclusiv a noastră – din spațiul moldovenesc,...

Omtek: Oferim calitate, fiabilitate și maxime posibilități

O casă nu prea mare, cu doua etaje, situata...

You might also likeRELATED
Recommended to you