Expert Vladimir Curocichin: Despre angajați, parteneri și perspectivele Omtek

Vladimir Curocichin: Despre angajați, parteneri și perspectivele Omtek

Fondată în 1994,  compania Omtek – membru oficial al Asociației engleze a specialiștilor din domeniul sistemelor de securitate – își dezvoltă cu succes activităţile sale pe întregul teritoriu al Moldovei.

Este cel mai mare participant pe piață de serviciile căruia s-au folosit până în prezent peste 50.000 de persoane juridice și persoane fizice, inclusiv bănci, ministere, ambasade și departamente.

De regulă, în spatele oricărui succes pe termen lung există întotdeauna valori importante și principii despre care am decis să-l întrebăm pe fondator, care este și  directorul financiar al companiei Omtek Vladimir Curocichin.

Vladimir, vă rog, să ne spuneți în ce constă secretul succesului companiei de mențineți  de atâția ani ștacheta ridicată? 

Cred că acest lucru se datorează faptului, că criteriile principale ale muncii noastre sunt calitatea produselor și calitatea muncii. Primul criteriu e, că cooperăm cu  renumita companie belarusă Alutech, iar al doilea – eforturile depuse de compania noastră, concentrându-ne constant pe profesionalismul și responsabilitatea – atât a angajaților Omtek, cât și a  partenerilor noștri.

Ducem o politica corectă în relațiile cu clienții. Sloganul, de care ne conducem  „Clientul are întotdeauna dreptate” – este principalul, dar nu este întotdeauna chiar așal. Când clientul nu are dreptate, încercăm să-l convingem cu mult tact, explicându-i că rezultatul bun al muncii e în interesul lui și al nostru. Important e să avem încredere unul în altul. De regulă, clientul însuși este cointeresat de acest lucru, pentru că ne străduim ca rezultatele să fie cu așteptările lui și chiar mai mult.

Și cum de reușiți? La urma urmei, e bine știut, că unii clienții sunt destul de pretențioși și reprezintă a doua jumătate în orice afacere. 

În primul rând, totul începede la felul cum facem cunoștință. Ne străduim să ne asigurăm, că clientul din primele minute de comunicare este mulțumit de tot: organizarea muncii în birou, atitudinea  față  de obligațiile sale și competența specialiştlor noștri. Oficiul nostru și showroom-ul  e într-o casă privată,  și aici expunem  în curte și mostrele producției noastre, astfel încât clientul nu află despre ceea ce facem doar răsfoind o broșura, dar vede, atinsge și apreciază ceea ce le propunem. Pentru cei care doresc, oferim și adresele proiectelor noastre finalizate, astfel încât ar putea să meargă, să vorbească, să afle părerea celor care deja se folosesc de produsele noastre.

шоурум в офисе компании Omtek

Când clientul și-a făcut alegerea, întocmim un plan clar de activitate și, începând lucrul, respectăm cu strictețe termenele convenite.

Politica companiei noastre este de a ne concentra nu doar pe costul și profitabilitatea proiectului (deși și acest aspect e important), dar pe onestitate, punctualitate, conștiinciozitate. Când clientul simte o atare  atitudine, devine calm și mai puțin suspecios, că  totul va fi făcut corect.

Această  stare de respect și încredere acoperă acea mică diferență de preț, pe care o oferim și sunt sigur, că o atare abordare orientată către client, îl face  să plătească prețul  negociat, fiind încrezut în  corectitudinea noasctră.

În plus, la semnarea actelor de predare a obiectelor, facem sondaje. Clientul poate face comentarii, expune urările, solicitările, pe care noile analizăm și  luăm act de ele în scopul îmbunătățirii serviciilor prestate. Și ca rezultat, cartea noastră de vizită de astăzi nu este doar o publicitate despre companie, ci și o condică a părerilor clienților mulțumiți și recomandările acestora.

Angajații companiei sunt pregătiți și instruiți în mod constant de către furnizorul Dvs. principal – Alutech. E o atitudine destul de serioasă în politica de instruire a cadrelor. 

Da, compania Alutech ne oferă cursuri online gratuite. Ne oferă multă publicitate, informații tehnice, materiale pentru a promova produsele, pentru a informa clienții. Se face mult pentru a menține interesul și loialitatea clienților. Și noi, desigur, folosim această oportunitate – extinzând constant nivelul cunoaștințelor angajaților noștri în acest domeniu și promovând serviciile în rândul clienților.

Personalul companiei Omtek este relativ mic, doar 30 de persoane. Cumreușiți să exzecutați comenzile din toată țara? 

Acesta este, de asemenea, un punct forte al politicii noastre. Cei ce ne ajută sunt și partenerii noștri – companii, care lucrează și implementează proiecte la nivelul pieței locale. Prin intermediul acestora, formăm și îndeplinim până la 70% din comenzile, care pot fi efectuate în orice regiune a țării. Acesta este un aspect important în organizarea activității companiei noastre și pentru implementarea lui ne pregătim foarte responsabil, cooperând cu acei parteneri, care împărtășesc și susțin prioritățile și  regulile noastre la locul de muncă.

Țin să spun cuvinte de laudă în adresa talentaților noștri arhitecți moldoveni. Împreună am implementat mai mult de o duzină de proiecte interesante și deosebite. Și sunt foarte bucuros și mândru, că birourile noastre de arhitectură din Moldova onorează comenzi în toată lumea.

Pe de o parte, direcția de lucru a companiei Dumneavoastră este destul de specifică, dar pe de altă parte – e ceva de rutină. Și dacă continuați să faceți acest lucru de atâția ani, înseamnă că nu încetează să vă placă. Care este secretul? 

Sunt de acord, s-ar părea ce poate există ceva interesant aici: producție, aprovizionare și instalare. Și toate acestea de ani, decenii. Dar secretul constă în creștere, dezvoltare, îmbunătăţire. În această activitate ca exemplu ne servește partenerul nostru Alutech. Ar putea produce aceleași unități tehnice ani de zile și oricum ar face bani. Dar ei sunt în permanență în căutare creativă, care necesită investiții de capital real, și nu chiar atât de mici. De exemplu, imprimanta recent achiziționată de trei metri, care produce cerneală pentru imprimare foto pe poartă, costă jumătate de milion de euro. Când lucrezi cu un asemenea  partener, înveți în mod natural multe de la el. Și voles-noles îți formezi o  altă atitudine față de aceste produse, față de munca lor, pentru că exemplul convinge ce poate fi „bun” și ce poate fi în general „super”. Acest interes pentru muncă și o dorință constantă de creștere profesională, o simt și clienții noștri.

Ca rezultat, adesea un client vine la noi  cu o singură comandă  simplă și pleacă cu mai multe, cu un grad de executare mai înalt. Și, în virtutea creșterii bugetului, rămâne foarte mulțumit – pentru că a primit un produs și un serviciu calitativ. Și încă ceva – e personalizat.

Cum vedeți viitorul, perspectivele Companiei Dumneavoastră? 

Situația economică în lume este instabilă acum. Începând cu 2020, au apărut mai multe circumstanțe imprevizibile, pe care nici noi, nici Guvernul nostru nu e în stare să le soluționeze. Dar, în ciuda acestui fapt, oamenii continuă să trăiască, să-și facă planuri și să-și construiască case. Mulți preiau șantierele părăsite de ani buni, iar unii orășeni, dorind să se îndepărteze de agitația urbei, își construiesc ceva  în suburbii.Prin urmare, perspectivele principale – o să avem de lucru în continuare și e necesar să ne îmbunătățim nivelul profesional de calificările, astfel încât, să putem oferi  clienților oportunități maxime.

Marea mea dorință este să creez o echipă profesionistă și proactivă. În Moldova continuă să se dezvolte o tendință tristă – cel mai buni pleacă la lucru în străinătate. Au plecat mulți și dintre angajații noștri talentați Locuiesc și lucrează acum peste tot în lume: în Canada, în Germania, în Franța, în Marea Britanie.

Eu vreau ca angajații mei să primească mulți bani pentru ca aceștia să leajungă pentru o viață normală, îndestulată, pentru fiecare zi, pentrunevoi, călătorii, vacanță, educația și creșterea copiilor aici, acasă, în Moldova.

Și pe de altă parte vreau, ca fiecare dintre angajații companiei, începând cu  tehnicienii și personalul de birou și terminând cu managerii de vânzări și instalatori, să nu fie doar simpli  executori, ci și oameni creativi, cărora lucrul, pe care-l îndeplinesc, să fie creator, să dorească să se dezvolte. Și sunt gata să investesc în dezvoltarea lor.

Sunt sigur, că cu o astfel de echipă vom supraviețui în orice „condiții de timp nefavorabil” și vom rezista circumstanțelor imprivizibile ce nu depind de voința omului.

Poate fi interesant