Expert
Moldova
Internet
Util Imobiliare Business Interviuri Electronică Tehnologie Internet

Tratamentele SPA lecuitoare cu aplicarea nămolului curativ

13.10.2010, 9:49 | Welness&Spa Termal
Cuvântul peloidoterapie provine din grecescul pelos - argilă, nămol. Tratamentul cu nămol era binecunoscut încă din antichitate şi era aplicat cu succes de medicii din Grecia antică, Roma, India şi China, iar la jumătatea secolului al XIX-lea, tratamentul cu nămol a devenit foarte popular și în Rusia.

Nămolul curativ nu este deloc murdărie, ci sedimente argiloase care s-au format la fundul mărilor, limanurilor, lacurilor şi ale altor bazine acvatice. Formațiunile organo-minerale acumulează substanţe biologic active: vitamine, enzime, săruri, gaze, hormoni, microorganisme vii, etc. Acest proces poate dura secole, timp în care acumulările de pe fundul bazinelor acvatice se transformă în nămol curativ, care poate să vindece o varietate de boli dintre cele mai grave, să restabilească forțele şi să mențină tinerețea.

În funcţie de locul de unde se obține, nămolul terapeutic are compoziţie şi proprietăţi curative diferite. Cel mai răspândit tip de nămol se consideră sedimentele mâloase sulfurate, acestea se acumulează în bazinele de apă sărată: mări, lacurile de apă sărată şi limanuri. Nămolurile de turbă sunt extrase din mlaştini, în bazinele de apă dulce se acumulează zăcăminte de nămol sapropelic, nămolurile hidrotermale se acumulează în zonele cu o activitate vulcanică sporită, iar nămolurile pseudo-vulcanice se formează în zonele zăcămintelor de petrol şi gaze. Există încă un tip de nămol curativ numit fango, argilă vulcanică amestecată cu apele izvoarelor termale, cu alge şi microorganisme. Fiecare tip de nămol curativ are o compoziţie chimică unică.

Indicaţiile pentru terapia cu nămol sunt numeroase: problemele aparatului locomotor, boli ale sistemului muscular, nervos, sexual (atât masculin cât şi feminin), boli ale organelor interne şi ale pielii, precum şi venele varicoase, procesele de aderență a cicatricilor, etc. În funcţie de diagnostic, vârstă şi starea pacientului se alege tipul de nămol curativ, temperatura optimă şi timpul procedurii. În timpul unei sesiuni se realizează mai multe acţiuni terapeutice, şi anume: analgezice, sedative, de refacere, antiseptice, de absorbție, trofice (procese de alimentare a celulelor) şi metabolice. Terapia cu nămol acționează în complex asupra întregului organism, eliminând reziduurile, toxinele și excesul de lichid, pornind procesele de ardere a grăsimilor, consolidând pereții vaselor sangvine, intensificând circulația sângelui și întărind sistemul imunitar. În plus, după trecerea unui curs deplin de terapie cu nămol curativ, creşte potenţialul energetic al organismului, ceea ce este foarte necesar pentru omul modern.

Dacă înainte, pentru a trece un curs de terapie cu nămol era necesar să călătorești în staţiunile din Crimeea sau din Caucaz, astăzi, saloanele SPA ne pot oferi nu doar proceduri terapeutice, dar și tratamente de întinerire. Clienţilor li se propun servicii de măști cosmetice şi învelirea corpului, băi de nămol şi aplicaţii. Sesiunea durează în medie 20-30 de minute, după care doctorii şi cosmeticienii recomandă odihnă într-o atmosferă calmă și relaxantă. Nu se recomandă să faceți tratamente cu nămol în condiții de casă, deoarece aceste proceduri au multe contraindicaţii.

Tratamentul cu nămol este metoda de tratament cea mai ecologică şi naturală, însăşi natura ne ajută să scăpăm de boli, să curăţim organismul şi să rămânem tineri şi sănătoşi pentru mulţi ani.

Adaugă în blog

Pentru a posta acest material, copiaţi codul de mai jos în blogul dvs.

Cod pentru publicare

Cum va arăta pe blog:

Totul.md
Tratamentele SPA lecuitoare cu aplicarea nămolului curativ
Tratamentele SPA lecuitoare cu aplicarea nămolului curativ
Cuvântul peloidoterapie provine din grecescul pelos - argilă, nămol. Tratamentul cu nămol era binecunoscut încă din antichitate şi era aplicat cu succes de medicii din...
13.10.2010

Alte articole de expert





Comentarii
Adaugă comentariu

Comentează

Vă rugăm introduceţi numele de utilizator (email) şi parola.
Dacă nu sunteţi încă înregistrat pe Totul.md, atunci ar trebui să vă înregistraţi-vă pe site.
Email-ul Dvs:
Parolă:
Comentariu
 


Totul Info
Studiază Totul
Tools
Alte Pagini

Trimite link unui prieten
ro
1