Expert
Moldova
Internet
Util Imobiliare Business Interviuri Electronică Tehnologie Internet

Gelozia - Pro şi Contra

6.06.2011, 16:47

Fiecare dintre noi vreodată în viaţa sa, a trăit chinurile geloziei. Gelozia intră în sufletul nostru şi-l consumă din interior. Unii spun că gelozia presupune dragoste, alţii susţin că "Dragostea se duce pe calea pe care vine gelozia". Cine are dreptate?


Oricât n-ar părea de straniu, dragostea are o legătură directă cu gelozia, dimpotrivă, aceasta distruge relaţia, prejudiciind nu numai cuplului, dar uneori şi oamenilor din jur. Manifestările permanente ale persoanei geloase pot genera certuri şi dispute, iar, în rezultat, nefericita victimă nu se poate relaxa nici un minut. Dacă victima va ieşi din casă fără cea de-a doua jumătate a sa, sau va conversa puţin cu vreo persoană de sexul opus, ea va fi acuzată de numeroase învinuiri. Și însăşi persoana geloasă va fi frământată mereu de sentimentul de teamă şi durere. Într-adevăr, gelozia este o dovadă a faptului că persoana dată se subapreciază, deoarece ea întotdeauna pune la îndoială succesul său şi se confruntă cu teama că în orice moment va apărea cineva mai bun, mai interesant, mai frumos, iar persoana de alături îl va părăsi, şi va înceta să o iubească. Fiind geloasă, persoana are îndoieli în sine şi în partenerul său, ceea ce are drept rezultat o constantă presiune, manifestată prin diverse suspiciuni şi acuzaţii.


Al doilea aspect al geloziei constă în faptul că acesta este un sentiment, cu ajutorul căruia noi controlăm pe cei dragi. Prin urmare, expresia "gelozia înseamnă dragoste”, ar trebui să fie înlocuită cu expresia: "gelozia înseamnă frica de a pierde" sau "gelozia înseamnă lipsa încrederii". Mai mult decât atât, în subconştient, persoana geloasă gândeşte în următorul mod: "Eu voi provoca durere atât timp, cât tu faci ceea ce nu-mi place”, astfel, obiectul pasiunii se transformă într-o jucărie pentru manipulaţii.

Pericolul geloziei constă în faptul că aceasta generează furie, care ar putea izbucni în cele mai teribile manifestări. Nu în zadar uciderea "din pasiune" întotdeauna este considerată ca un fenomen frecvent şi obişnuit. Şi nu numai nevinovata Desdemona murit sufocată în braţele soţului său gelos.


Trei tipuri de gelozie


După cum s-a menţionat mai sus, gelozia este sentimentul care poate apărea la orice persoană. Există trei de tipuri de gelozie: gelozie normală, gelozie-caracter, gelozie-boală.

În primul caz, gelozia este naturală şi nu depăşeşte limitele admise. Să luăm drept exemplu următorul scenariu. Seara soţul pleacă la locul de muncă al soţiei sale şi vede cum ea îşi ia rămas bun foarte amabil de la un coleg. Soţul va avea un sentiment neplăcut în legătură cu situaţia creată. El va suprima acest sentiment, sau se va interesa cui soţia îi zâmbea atât de drăguţ. Dacă femeia va explica calm că acesta este un lucrător cu care ea a discutat despre proiect, subiectul va fi închis. Conflictul nu va apărea, din motiv că nu sunt motive de a da dovadă de neîncredere, din cauza reacţiei calme a soţiei sale. În acest caz, gelozia este uşor de înţeles şi nu cauzează mult disconfort.


CREATOR: gd-jpeg v1.0 (using IJG JPEG v62), quality = 80
Atunci când gelozia este o trăsătură de caracter, situaţia se agravează de câteva ori. Suspiciunea, specifică acestor persoane, caută orice ocazie de a se manifesta, chiar dacă nu sunt motive. De exemplu, un cuplu stă într-o cafenea, şi soţul începe să se certe cu soţia sa, pentru că ea ar fi privit prea mult la alţi bărbaţi. Dacă, Doamne fereşte, un tânăr va adresa vreun compliment doamnei, soţul ei va crea imediat un scandal, acuzându-şi soţia sa că ea provoacă bărbaţii şi se gândeşte numai la posibilitatea de a-l înşela. Gelozia de acest tip provoacă o stare de tensiune constantă şi din când în când, „explozii”. Merită de menţionat că chiar şi un eveniment deloc însemnat poate provoca o furtună conflictuală.

Mai rău decât acest gelos poate fi doar un despot patologic. În mintea lui agitată, fiecare detaliu vorbeşte în favoarea unei trădări. Soţia a cumpărat ceva sau vrea să plece la coafor – asta înseamnă că ea vrea să farmece amantul său, sau poate fi şi mai rău – coaforul poate fi iubitul ei. Acelaşi lucru este valabil pentru femei, care bănuiesc în bărbieritul de dimineaţă dovada că soţul ei se pregăteşte de întâlnire cu amanta lui. Asemenea persoane geloase, mereu provoacă scandaluri şi îşi urmăresc mereu "victima", mergând pe jos pe stradă el e convins că a doua jumătate face semne tuturor persoanelor de sex opus, dorind posibilitatea de a intra într-o relaţie sexuală. Gelozia de acest gen nu numai că este în detrimentul relaţiilor, dar este periculoasă pentru toţi cei implicaţi în conflict, deoarece psihicul instabil al persoanei geloase cu uşurinţă l-ar putea împinge la crimă.

Gelozia bărbaţilor şi gelozia femeilor


Gelozia, indiferent de sexul persoanei care o simte, are anumite particularităţi, dar există şi unele diferenţe. Gelozia bărbaţilor constă în teama că el va fi înşelat. Gelozia femeilor este indignarea, că cineva ar putea fi mai bună decât ea.


Într-unul din centrele de psihologie a fost realizat un experiment. În cadrul studiului, unui grup de 100 bărbaţi şi 100 de femei le-a fost testată activitatea creierului şi a fluxurilor electrice, fiind înregistrate impulsurile electrice ale puterii emoţiilor. Au fost măsurate diverse sentimente: furie, teamă, indignare, iritare, supărare... Oamenii supuşi testărilor au fost rugaţi să-şi imagineze cât mai real posibil următoarele scene: 1) persoana iubită, care flirtează cu un reprezentant al sexului opus. 2) persoana iubită, culcată în pat cu altul.
Este interesant faptul că 90% dintre femei au avut cele mai negative reacţii psihologice, care au fost cauzate de imaginarea flirtului, dar ameninţarea infidelităţii fizice le-a lăsat aproape indiferente. Dar la bărbaţi, rezultatele au fost exact opuse. Aproape 100% dintre ei nici nu puteau să-şi imagineze femeia iubită culcată cu altul, dar în schimb, flirtul acesteia cu alţi bărbaţi le provoca o anumită satisfacţie.

Psihologii au găsit o explicaţie acestui paradox. Cel mai probabil, o femeie, văzând cum bărbatul iubit flirtează cu alta, se simte ameninţată de pericolul ce se va răsfrânge asupra copiilor lor. Subconştient, această situaţie înseamnă că apare un interes real şi dorinţa de a părăsi urmaşii. Însă sexul, fără declaraţii de dragoste şi emoţii, în imaginaţia unei femei înseamnă doar că bărbatul de alături este foarte puternic în plan sexual şi se bucură de succes în faţa altor femei. Aceasta înseamnă că ea a ales un tată bun pentru copiii lor.

Bărbaţii au un mecanism diferit, deoarece se simt ca posesori şi producători, misiunea lor principală constă în a avea mulţi urmaşi sănătoşi. Totodată, ei nu intenţionează să împartă potenţialele mame ale copiilor lor, chiar şi sub ameninţarea cu moartea. Desigur, în condiţiile moderne mecanismul s-a schimbat, dar ideea că altcineva poate deveni un tată pentru copiii femeii sale poate provoca bărbatului sentimente de nebunie. Acest lucru este echivalent cu colapsul total al demnităţii sale de bărbat. În schimb, faptul că în jurul doamnei sale „se rotesc” alţi "masculi" provoacă un fel de orgoliu şi mândrie. Această femeie este dorită de mulţi, dar ea l-a ales anume pe dânsul.

În articolele viitoare vom continua discuţia la tema geloziei. Urmăriţi apariţia articolelor pe Totul.md

Autor: Irina Hibina

Adaugă în blog

Pentru a posta acest material, copiaţi codul de mai jos în blogul dvs.

Cod pentru publicare

Cum va arăta pe blog:

Totul.md
Gelozia - Pro şi Contra
Gelozia - Pro şi Contra
Fiecare dintre noi vreodată în viaţa sa, a trăit chinurile geloziei. Gelozia intră în sufletul nostru şi-l consumă din interior. Unii spun că gelozia presupune...
6.06.2011

Alte articole de expert




 
Comentarii
27.06.2012, 17:32
Autor: Blaze
Интересно...
Спасибо за статью!
Adaugă comentariu

Comentează

Vă rugăm introduceţi numele de utilizator (email) şi parola.
Dacă nu sunteţi încă înregistrat pe Totul.md, atunci ar trebui să vă înregistraţi-vă pe site.
Email-ul Dvs:
Parolă:
Comentariu
 


Totul Info
Studiază Totul
Tools
Alte Pagini

Trimite link unui prieten
ro
1