Un cetățean al Republicii Moldova a fost snopit în bătaie de microbiștii echipei de fotbal "Zenit". Incidentul a avut loc ieri la Moscova după meciul Zenit – Spartak, informează agenția de presă NEWSmsk cu referire la o sursă din poliție.
"Un microbist al FC "Zenit" în vârstă de nouăsprezece ani, l-a bătut grav pe un cetăţean al Republicii Moldova lângă stația de metrou "Universitatea" din Moscova", a precizat sursa.
Victima a fost transportată la spital pentru îngrijiri medicale.
În total, poliţiștii ruși au reţinut peste 150 de persoane în timpul meciului de fotbal între echipe Zenit – Spartak, informează serviciul de presă al Ministerului rus de Interne.
|
|
|
| ||
|
|
|
|