Astăzi este marcată Ziua Aviaţiei şi a Cosmonauticii. Pe 12 aprilie 1961, timp de 108 minute, cosmonautul sovietic Iuri Gagarin a făcut înconjurul Pământului. De atunci, explorarea spaţiului de către om a devenit una dintre priorităţile mai multor ţări.
Înainte de a trimite un om pe orbită, au fost efectuate câteva zboruri-test cu animale la bord, printre care şi celebrii Belka şi Strelka. Capsula cu cei doi câini a revenit cu succes pe Pământ. Chiar de la începutul epocii spaţiale a existat o concurenţă acerbă între URSS şi SUA.
Următoarea realizare marcantă, ieşirea unui om în spaţiu, aparţine tot Uniunii Sovietice. În martie 1965, cosmonautul Alexei Leonov a părăsit, pentru 12 minute, nava "Voshod". În schimb americanii au fost primii şi singurii care au reuşit să ajungă pe Lună.
S-a întâmplat în iulie 1969. Neil Armstrong a fost primul om, care a păşit pe astrul nopţii. Astronauţii americani au lăsat pe Lună medalii comemorative, cu imaginile celor care şi-au pierdut viaţa pentru cucerirea cosmosului.
Printre ele este şi una cu imaginea lui Iuri Gagarin. Primul zbor spaţial cu echipaj internaţional a fost efectuat pe 15 iulie 1975, pionieri fiind nava sovietică "Soiuz - 19" şi cea americană - "Apollo". Echipajele s-au întâlnit în cosmos, unde au efectuat un şir de experimente în comun. În 1988 a fost lansată pe orbită Staţia Spaţială Internaţională, un proiect comun, realizat de 16 state, inclusiv de Rusia, SUA, Franţa, Germania, Marea Britanie şi Japonia.
Lexicul, ortografia și punctuația sursei au fost salvate|
|
|
| ||
|
|
|
|