Bine aţi venit, Oaspete
i1
Ştiri
Moldova
Internet

Schimbare de miniștri la PD? Diacov nu spune nici da, nici nu


Vin. 20 Aprilie, 2012  | unimedia

Președintele de onoare al democraților, Dumitru Diacov, admite că echipa guvernamentală a PD ar putea suferi modificări. Subiectul a fost abordat aseară în cadrul unei emisiuni la N4.

Întrebat dacă vreun ministru PD „ar putea zbura” din funcție, Diacov a fost diplomat. „Ce înseamnă să zboare din funcție? Eu cred că noi avem posibilitatea ca unele sectoare care sunt sub PD să fie îmbunătățite. Cred că unele modificări se vor produce într-un timp nu tare îndepărtat. Am să vă răspund așa”, a conchis președintele de onoare al PD, fără a intra în detalii.

Menționăm că anterior, premierul Vlad Filat a spus că cel puțin cinci miniștri trebuie să părăsească Guvernul, inclusiv și reprezentanți ai Partidului Liberal Democrat. Acesta a subliniat că va cere demisia miniștrilor care nu-și onoreză obligațiunile. Asta, însă, potrivit lui, se va întâmpla la timpul potrivit.


Lexicul, ortografia și punctuația sursei au fost salvate

Adaugă în blog

Pentru a posta acest material, copiaţi codul de mai jos în blogul dvs.

Cod pentru publicare

Cum va arăta pe blog:

Totul.md
Schimbare de miniștri la PD? Diacov nu spune nici da, nici nu
Schimbare de miniștri la PD? Diacov nu spune nici da, nici nu
Președintele de onoare al democraților, Dumitru Diacov, admite că echipa guvernamentală a PD ar putea suferi modificări. Subiectul a fost abordat aseară în cadrul unei...
20.04.2012

Alte noutăţi ale zilei






De asemenea pe Totul
De asemenea pe internet


 


comments powered by Disqus
CELE MAI POPULARE
24 ore
3 zile
7 zile






Loading...


Stirile partenerilor
Totul Info
Studiază Totul
Tools
Alte Pagini
Copyright © 2014 Totul.md. Toate drepturile Rezervate.

Trimite link unui prieten