Candidatul socialist Francois Hollande a câştigat primul tur al alegerilor prezidenţiale franceze cu 28,56 la sută, în faţa preşedintelui în exerciţiu Nicolas Sarkozy, care a obţinut 27,07 la sută, relatează AFP.
Potrivit acestor rezultate, care se referă la aproape 99 la sută din corpul electoral, candidata extremei-dreapta (Frontul Naţional) Marine Le Pen s-a clasat pe locul al treilea, cu 18,12 la sută, urmată de reprezentantul stângii radicale, Jean-Luc Melenchon, cu 11,1 procente şi centristul Francois Bayrou cu 9,11 procente.
Zece candidaţi au intrat în cursă, dar primele rezultate arată că niciun candidat nu a câştigat peste 50% din prima rundă şi că primii doi clasaţi - François Hollande şi Nicolas Sarkozy - vor merge la înfruntarea din turul al doilea, pe 6 mai.
"Sunt încrezător", a declarat Francois Hollande după închiderea urnelor, declarându-se "candidatul unificării" şi "cel mai bine plasat pentru a deveni următorul preşedinte al Republicii". "Niciodată Frontul Naţional nu a mai atins un asemenea nivel", a recunoscut el. Potrivit mai multor sondaje realizate în cursul serii, Hollande ar câştiga prezidenţialele în turul doi de la 6 mai cu 53-56 la sută din voturi, în faţa preşedintelui în exerciţiu.
Nicolas Sarkozy şi-a declarat de asemenea încrederea, propunând ca "trei dezbateri" să fie organizate cu rivalul său până la turul al doilea, "pe probleme economice şi sociale, de societate şi chestiuni internaţionale".
Francois Hollande a refuzat însă imediat, precizând că nu vrea decât o singură dezbatere, aşa cum este tradiţia în Franţa.
Adaugă în blog
Pentru a posta acest material, copiaţi codul de mai jos în blogul dvs.
Cod pentru publicare
Cum va arăta pe blog: