Bine aţi venit, Oaspete
i1
Ştiri
Moldova
Internet

Euro 2012: Schweinsteiger revine, Germania în efectiv complet


Ma. 5 Iunie, 2012  | romaniansoccer

Mijlocaşul german Bastian Schweinsteiger a luat parte luni la primul antrenament al echipei naţionale pe pământ polonez, iar "Nationalmannschaft" este în efectiv complet înainte de debutul la Campionatul European de fotbal, sâmbătă la Lvov, cu Portugalia.

Timp de o oră, "Schweini", care nu a mai disputat din toamna trecută niciun un meci alături de echipa naţională, s-a antrenat în prezenţa a câteva mii de spectatori, polonezi şi suporteri germani. Aceasta a fost, de fapt, prima şedinţă de pregătire în efectiv complet pentru "Mannschaft" de la debutul pregătirilor pentru turneul final din Polonia şi Ucraina.

Luni dimineaţă, site-ul cotidianului Bild publicase fotografii cu vice-căpitanul german aflat pe o plajă din staţiunea italiană Capri, alături de prietena sa, cu un bandaj la pulpa piciorului, în cursul unei "permisii" de sfârşit de săptămână acordată de selecţionerul Joachim Loew.

Germania şi-a stabilit cartierul general la periferia oraşului Gdansk, într-un hotel de cinci stele. După meciul de sâmbătă cu echipa lui Cristiano Ronaldo, Germania va juca cu Olanda, pe 13 iunie, şi cu Danemarca, pe 17.



Lexicul, ortografia și punctuația sursei au fost salvate

Adaugă în blog

Pentru a posta acest material, copiaţi codul de mai jos în blogul dvs.

Cod pentru publicare

Cum va arăta pe blog:

Totul.md
Euro 2012: Schweinsteiger revine, Germania în efectiv complet
Euro 2012: Schweinsteiger revine, Germania în efectiv complet
Mijlocaşul german Bastian Schweinsteiger a luat parte luni la primul antrenament al echipei naţionale pe pământ polonez, iar "Nationalmannschaft" este în...
5.06.2012

Alte noutăţi ale zilei






De asemenea pe Totul
De asemenea pe internet

 


 


comments powered by Disqus
CELE MAI POPULARE
24 ore
3 zile
7 zile







Loading...


Stirile partenerilor
Totul Info
Studiază Totul
Tools
Alte Pagini
Copyright © 2014 Totul.md. Toate drepturile Rezervate.

Trimite link unui prieten