Preşedintele României Traian Băsescu a trecut la atac. El acuză Uniunea Social-Liberală de faptul că ar vrea să pună sub control instituţiile statului şi cele ale justiţiei. Aşa cum spune Constituţia, Băsescu a fost prezent la şedinţa Parlamentului la care a fost dezbătută cererea suspendării sale din funcţie.
"Nu contest dreptul Parlamentului de a iniţia şi de a finaliza procedura de suspendare a preşedintelui. Este un drept constutuţional. Documentul care mi-a fost adus la cunoştinţă aseară are patru mari obiective. Primul este punerea sub controlul de PNL şi PSD a instituţiilor statului şi în special cele ale justiţiei", a declarat Băsescu.
Imediat după citirea capetelor de acuzare, incluse într-un documente de 20 de pagini, Băsescu şi-a prezentat apărarea. Şeful statului român a subliniat că nu contestă dreptul Parlamentului de a iniţia suspendarea sa din funcţie, doar că procedura trebuie să fie una legală. În cadrul şedinţei de astăzi, parlamentarii au decis că avizul consultativ al Curţii Constituţionale trebuie să fie prezentat până, vineri, 6 iulie la ora 12. Dezbaterile şi votul asupra solicitării de suspendare din funcţie a preşedintelui Traian Băsescu urmează să aibă loc, de asemenea, pe 6 iulie.
|
|
|
| ||
|
|
|
|