Bine aţi venit, Oaspete
i1
Ştiri
Moldova
Internet

Comuniştii îi liniştesc pe liberali: Noi decidem pe cine trimitem la APCE, nu PL


Lu. 9 Iulie, 2012  | publika

Comuniştii le recomandă liberalilor să se liniştească, amintindu-le că nu poate decide un partid ce va face altul. Asta după ce deputaţii PL au înregistrat, la Parlament, o iniţiativă legislativă prin care vor să îl excludă pe Grigore Petrenco din delegaţia Legislativului Republicii Moldova la APCE. “Regulamentul Consiliului Europei prevede că partidele singure decid pe cine vor delega”, a declarat, pentru Publika MD, deputatul PCRM Grigore Petrenco.

Comuniştii le sugerează deputaţilor din Partidul Liberal să stea cuminţi, pentru că nu se schimbă regulile europenilor după cum vor ei. “Există regulamentul Consiliului Europei, potrivit căruia, fiecare partid decide pe cine să delegheze. Nu poate PL să decidă pentru PCRM şi invers”, a declarat Grigore Petrenco.

Parlamentarul spune că liberalii calcă de două ori pe aceeaşi greblă: “Am avut o situaţie similară acum doi ani, când majoritatea parlamentară a refuzat să îl includă pe Vladimir Voronin în delegaţia Parlamentului la APCE. Atunci componenţa delegaţiei a fost contestată şi majoritatea parlamentară a fost obligată, forţată, să îşi schimbe decizia”.

Deputatul PCRM susţine că iniţiativa Partidului Liberal ar urmări şi alte scopuri: “Liberalilor nu le place că noi, comuniştii moldoveni, suntem activi la APCE şi că vocea opoziţiei este auzită. Nu le place nici că eu am fost ales ca raportor pentru alt stat, pentru Albania”, a punctat acesta.

Grigore Petrenco este de părere că, în cazul în care Parlamentul va decide să îl excludă din delegaţia la APCE, oficialii europeni vor obliga majoritatea parlamentară să îşi revadă decizia.

Publika MD aminteşte că, deputaţii liberali Ion Hadârcă şi Valeriu Munteanu au înregistrat, azi, la Cancelaria Parlamentului, o iniţiativă legislativă prin care solicită excluderea deputatului PCRM Grigore Petrenco din delegaţia Parlamentului Republicii Moldova la APCE.


Lexicul, ortografia și punctuația sursei au fost salvate

Adaugă în blog

Pentru a posta acest material, copiaţi codul de mai jos în blogul dvs.

Cod pentru publicare

Cum va arăta pe blog:

Totul.md
Comuniştii îi liniştesc pe liberali: Noi decidem pe cine trimitem la APCE, nu PL
Comuniştii îi liniştesc pe liberali: Noi decidem pe cine trimitem la APCE, nu PL
Comuniştii le recomandă liberalilor să se liniştească, amintindu-le că nu poate decide un partid ce va face altul. Asta după ce deputaţii PL au înregistrat, la Parlament, o...
9.07.2012

Alte noutăţi ale zilei






De asemenea pe Totul
De asemenea pe internet

 


 


comments powered by Disqus
CELE MAI POPULARE
24 ore
3 zile
7 zile







Loading...


Stirile partenerilor
Totul Info
Studiază Totul
Tools
Alte Pagini
Copyright © 2014 Totul.md. Toate drepturile Rezervate.

Trimite link unui prieten