Bine aţi venit, Oaspete
i1
Ştiri
Moldova
Internet

Fiecare sportiv de la Jocurile Olimpice de la Londra va primi câte 15 prezervative


Joi. 19 Iulie, 2012  | publika

Organizatorii Jocurilor Olimpice de la Londra (27 iulie - 11 august) pun la dispoziţia sportivilor un număr record de prezervative, 150.000, cu 50.000 mai multe decât au fost distribuite în urmă cu patru ani, la Beijing, notează rtv.net.

Un număr record de prezervative, 150.000, le vor fi date sportivilor participanţi la Olimpiada de la Londra, ceea ce reprezintă un procent cu 50% mai ridicat decât la precedenta ediţie a Jocurilor Olimpice, din urmă cu patru ani, de la Beijing. Cum în Satul Olimpic vor fi cazaţi peste 10.000 de competitori, asta înseamnă că fiecare dintre ei va primi câte 15 prezervative.

Apetitul sexual al celor care merg la Jocurile Olimpice a fost confirmat în mai multe rânduri chiar de către cei împricinaţi, însă sub protecţia anonimatului. Una dintre sportivele americane a povestit la începutul acestei lui, în New York Post, despre petrecerile din Satul Olimpic, declarând că după aceea s-a simţit extrem de vinovată de faptul că şi-a înşelat prietenul.

Poftele sexuale ale sportivilor par să fi crescut considerabil de la o ediţie a Jocurilor Olimpice la alta. Astfel, dacă în 1988, la Seul, au fost distribuite doar 8.500 de prezervative, iar patru ani mai târziu, la Barcelona, numărul acestora a crescut la 50.000. În 2000, la Jocurile Olimpice de la Sydney, organizatorii le-au pus sportivilor la dispoziţie un număr de prezervative cu peste jumătate mai mic decât cel disponibil pentru Londra 2012.


Lexicul, ortografia și punctuația sursei au fost salvate

Adaugă în blog

Pentru a posta acest material, copiaţi codul de mai jos în blogul dvs.

Cod pentru publicare

Cum va arăta pe blog:

Totul.md
Fiecare sportiv de la Jocurile Olimpice de la Londra va primi câte 15 prezervative
Fiecare sportiv de la Jocurile Olimpice de la Londra va primi câte 15 prezervative
Organizatorii Jocurilor Olimpice de la Londra (27 iulie - 11 august) pun la dispoziţia sportivilor un număr record de prezervative, 150.000, cu 50.000 mai multe decât au...
19.07.2012

Alte noutăţi ale zilei






De asemenea pe Totul
De asemenea pe internet


 


comments powered by Disqus
CELE MAI POPULARE
24 ore
3 zile
7 zile






Loading...




Stirile partenerilor
Totul Info
Studiază Totul
Tools
Alte Pagini
Copyright © 2014 Totul.md. Toate drepturile Rezervate.

Trimite link unui prieten