i1
Ştiri
Moldova
Internet

Primăria capitalei vrea să scape de protestatarii stabiliţi în Piaţa Marii Adunări Naţionale

Primăria Chişinăului intenţionează să scoată, prin judecată, corturile protestatarilor din Piaţa Marii Adunări Naţionale. Curtea Supremă de Justiție (CSJ) urmează să se pronunțe pe marginea acestui caz pe 24 aprilie.
 
Anterior, Curtea de Apel a dat cîştig de cauză autorităţilor municipale şi a dispus evacuarea corturilor din faţa Guvernului, instalate de Tudor Pînzari, John Onoje, Boris Eremenco şi Leonid Eşanu, care, din diverse motive, solicită apartamente de la stat în Chişinău. Decizia însă a fost contestată în CSJ.
 
Şedinţa de azi a CSJ a fost amînată pe motiv că unul din protestatari este internat în spital. Juristul de la Primărie, Lilian Lesnic, a menţionat că este deja a cincea oară cînd ședința CSJ se amînă din acest motiv.
 
La rîndul său, John Onoje, protestatarul moldovean de origine africană, s-a declarat dispus să-şi caute dreptate la Curtea Europeană pentru Drepturile Omului, dacă decizia CSJ va fi în defavoarea sa.
 
Amintim că Onoje, recent, şi-a instalat un cort în faţa Guvernului, cerînd să i se acorde un apartament pe motiv că este discriminat şi nu are unde locui după ce s-a implicat în activităţi politice. El este membru al Partidului Naţional Liberal şi, de cîteva ori, a încercat să candideze pentru funcţia de preşedinte al ţării, dar nu a promit susţinerea deputaţilor pentru a se înscrie în cursă.
Комментарии
Totul Info
Studiază Totul
Tools
Alte Pagini
Copyright © 2014 Totul.md. Toate drepturile Rezervate.

Trimite link unui prieten