entru că şi americanii au nevoie de încurajări pentru a-şi exercita dreptul la vot, a fost pusă la cale o campanie prin care au fost solicitate personalităţi influente să vorbească într-un mod nepărtinitor despre motivele pentru care cetăţenii ar trebui să voteze.
Una dintre personalităţile incluse în acest manifest a fost şi Robert De Niro. Doar că acesta s-a abătut de la scenariul imparţial şi şi-a transformat discursul într-o pledoarie împotriva lui Donald Trump. L-a numit pe reprezentantul republicanilor „un dezastru naţional şi o ruşine pentru ţară”, necenzurându-şi câtuşi de puţin părerea radicală. „Vorbeşte despre cum vrea să pocnească oamenii? Ei bine, eu aş vrea să-l pocnesc pe el. El e omul pe care îl vrem ca preşedinte? Nu cred. Îmi pasă de direcţia pe care o ia această ţară şi sunt foarte, foarte îngrijorat că ar putea să meargă în cea greşită cu cineva ca Donald Trump. Dacă îţi pasă de viitorul tău, votează”.
Anonymous Content, compania care a venit cu această campanie, le-a spus celor de la The Independent că nu au putut include partea lui De Niro în filmuleţul final. Motivul ar fi faptul că nu ar fi onorat natura nepărtinitoare a proiectului, ceea ce e just. Totuşi, au publicat pledoaria lui De Niro online, în mod independent, semn că au fost de acord cu faptul că părerea lui trebuie auzită.
De Niro a primit aceeaşi întrebare precum restul personalităţilor implicate în campanie: „De ce îţi pasă ţie?” Majoritatea au preferat să rămână într-o zonă sigură şi să vorbească despre sănătate, protecţia mediului, locuri de muncă şi alte chestiuni de interes social.