AutoAlfa Romeo Giulietta - frumuseţea va salva lumea

Alfa Romeo Giulietta – frumuseţea va salva lumea

Pentru unii, mașinile sunt dispozitive high-tech făcute din oţel şi care ajută oamenii să ajungă din punctul A în punctul B în viaţa de zi cu zi, dar pentru mine (şi aş vrea să cred că pentru mulţi) automobilul înseamnă mai mult decât pur şi simplu un vehicul.

Când văd o maşină gata să fie lansată – îmi imaginez drumul său de la apariţia unei idei la un anumit om şi până la realizarea acestei idei în produsul final. Şi această cale nu întotdeauna este uşoară! Odată lansat pe piaţa vânzărilor, noul model, care abia a văzut lumina zilei, preţuit de către elaboratorii săi este nevoit să se confrunte cu realităţile egoiste ale pieţei consumatoare.

În curând va sosi momentul pentru a obţine evaluarea experţilor ideea nouă de la Alfa Romeo. La Geneva Motor Show, „Alfa” a fost reprezentată de „Giulietta”. Cei care nu sunt indiferenţi faţă de această marcă de autoturisme ştiu că brandul a suferit pierderi serioase în ultimii ani. Concernul Fiat, care deține marca Alfa Romeo planifică încetarea finanţării noilor modele de la „Alfa”, ceea ce înseamnă că Giulietta poate fi ultima adevărată Alfa. Dacă lumea nu ar fi fost atât de nedreaptă, ea nu ar fi permis să fie deposedată de tot ceea ce ne-a oferit în mod repetat Alfa Romeo în chipul unor automobile uimitor de frumoase. Să sperăm că Giulietta nu va permite acestui lucru să se întâmple …

Cu numele „Julieta” lucrătorii Alfa leagă două istorii ale automobilelor din anul 1955 şi 1977, dar dacă cândva aceste automobile erau sedan-uri cu tracţiune pe spate, acum este vorba de maşini cu tracţiune în faţă de tip hatchback cu o suspensie pe spate independentă şi diferenţial de blocare electronic. Poate că aşa a fost destinul că iniţial cel de-al 147-lea model de la Alfa Romeo trebuia să primească denumirea „Milano”, dar din cauza închiderii fabricii în Arez, care este situată aproape de Milano, această denumire a părut a fi nepotrivită elaboratorilor săi. Dumnezeu iubeşte trinitatea, vreau să cred în succesul copleşitor al noului model şi un impuls pentru crearea noului design avansat al primei maşini cu o istorie măreaţă.

La baza automobilului este platforma C-Evo, elaborată de către concernul Fiat pentru utilizarea împreună cu Chrysler. Dimensiunile maşinii nu s-au schimbat prea mult, şi totuşi au crescut toţi parametrii, ceea ce este tipic pentru un reprezentant modern al clasei golf. Stilul adevăratei maşini „Alfa”, se simte peste tot, păstrând conceptul uniform şi uşor de recunoscut, aspectele inerente şi fine ale Alfa Romeo 8C Competizione (finisajul interior din aluminiu lustruit, butoane de control cu pârghii suspendate şi tăietura farurilor).

O inovaţie interesantă este sistemul de control al tracţiunii DNA, care monitorizează comportamentul conducătorului auto şi în conformitate cu stilul său individual potriveşte mașina la drum. Sistemul DNA are trei moduri predefinite de operare – normal, dinamic şi pentru orice anotimp, care pot fi alese în funcţie de cerinţele dictate de condiţiile de drum. Specificul funcţionării sistemului DNA constă în conformarea parametrilor activităţii motorului, a volanului de direcţie şi diferenţialului Q2, precum şi algoritmul de reglare al sistemului de stabilitate al cursului. Sistemul va fi disponibil în toate versiunile Alfa Giulietta.

Nu se poate vorbi despre perfecţiunea automobilului, trecând cu vederea o parte importantă cum ar fi motorul său. Şi în această disciplină Giulietta se plasează pe poziţiile de frunte: două motoare pe benzină de ultima generaţie cu puterea turbo de 120 CP şi 170 CP şi două motoare turbo Hi-Tech JTDM 1,6 şi 2,0 litri. Întreaga linie a motoarelor respectă standardele ecologice Euro 5 şi în versiunea de bază sunt echipate cu sistemul start-stop.

„Alpha” are de parcurs un drum lung. Poate că nu va fi uşor, dar începutul a fost făcut şi ar dori să cred că finişul va fi în inimile noastre şi atunci cruzimea pieţei actuale nu îl va afecta negativ. Succese ţie, ” Giulietta „!

Latest news

Выбор SUV шин 215/65 R16 с учетом условий использования

Подбор покрышек для кроссовера является решающим фактором, влияющим на производительность и долговечность автомобиля. Размер 215/65 R16 часто рекомендуется для...

Забота о вашем автомобиле: неотъемлемая необходимость технического обслуживания

Собственность автомобиля является важным этапом в жизни каждого человека. Это приносит ощущение свободы и независимости, позволяя нам пересекать горизонты...

Шины Viatti в anvelope.md

Не так часто в мире шин успешно «выстреливает» абсолютно новый бренд. Созданная десять лет назад марка Viatti совершила этот...

Аккумуляторы в Master LUX

Хороший аккумулятор обеспечивает надежное и долгое зажигание и работу многих других систем автомобиля. Он защитит автовладельца от неприятных неожиданностей,...

Must read

Rolete și porți secționale: specificul pieței din Moldova

Lumea modernă, inclusiv a noastră – din spațiul moldovenesc,...

Omtek: Oferim calitate, fiabilitate și maxime posibilități

O casă nu prea mare, cu doua etaje, situata...

You might also likeRELATED
Recommended to you