ExpertAlegem mobilă pentru camera de zi

Alegem mobilă pentru camera de zi

Cât e de frumos când se adună întreaga familie la o masă mare sau când se invită prietenii apropiaţi la o sărbătoare de familie. O atmosferă specială caldă din aceste minute apropie şi face viaţa noastră mai bogată şi mai armonioasă. Prin urmare, este indispensabilă prezenţa unei mese mari în casă. Acum trebuie soluţionată întrebarea, unde anume urmează să fie plasată ea. În general, aceasta poate fi situată în sala de mese, şi în camera de zi, sau într-un colţ confortabil din bucătărie. Principalul lucru este ca masa să fie. Şi totuşi, în domeniul amplasării ei, există anumite condiţii.

În casele particulare mari, de obicei, sălii de mese i se atribuie o cameră specială. Interiorul acesteia este foarte tradiţional, dar întotdeauna destinat să creeze un mediu ce inspiră confort şi buna dispoziţie. În sala de mese, cu excepţia mesei mari şi scaunelor, este necesar un bufet, cu diverse feluri de servicii şi multe obiecte decorative. În această încăpere vor fi adecvate pendule de perete şi de podea şi rafturi cu vaze frumoase.
În majoritatea apartamentelor urbane sălii de mese nu îi este repartizată o încăpere aparte, astfel zona de servire a meselor ar trebui să fie integrată în interiorul spaţiului în care este localizată.

Această zonă trebuie să fie distinsă în mod corect din spaţiul total al camerei. În cazul în care sufrageria se află în camera de zi, această regiune poate fi separată de zona de recreare printr-o barieră cu ornamente florale, rafturi cu cărţi, un paravan frumos, o arcă, sau doar diferenţa de contrast în gama de culori. Aria zonei destinată servirii mesei nu trebuie să fie mai mică decât aria mesei, inclusiv cu cea a scaunelor îndepărtate de aceasta. De cele mai multe ori în apartamentele moderne zona de servire a mesei este situată într-un colţ confortabil din bucătărie. Şi în acest caz, decorarea din jurul acesteia, ar trebui să fie diferită în mod izbitor de zona de lucru. Dacă sufrageria este situată în camera de zi, una dintre modalităţile de separarea a acesteia de restul camerei poate fi crearea podiumului. Camera de zi este destinată primirii oaspeţilor, şi de aceea, toate componentele acestei încăperi trebuie să fie bine planificate. Regiunea mesei poate fi mai presus de restul zonei la o înălţime de câteva praguri. În partea de jos pot fi situate o canapea cu fotolii, o măsuţă şi televizorul. Interiorul camerei de zi poate fi decorat cu tablouri frumoase, fotografii interesante, suveniruri şi flori. Oaspeţilor trebuie să le fie interesant, anume acest lucru merită să fie luat în consideraţie.

Acum, urmează de clarificat, cărui tip de masă trebuie acordată preferinţă, atunci când vă aflaţi într-un magazin de mobilă. Forma mesei poate fi diversă – rotundă, ovală, pătrată, hexagonală, etc. Alegerea formei nu e semnificativă şi depinde de gustul cumpărătorului. Dar, stabilitatea şi fiabilitatea, fiind caracteristici importante, au nevoie de o atenţie specială. Dimensiunile mesei de asemenea, sunt importante, deoarece locurile trebuie neapărat să fie de ajuns pentru toţi. De o mare popularitate se bucură mesele rabatabile, în interiorul cărora poate fi amplasat un bar de mici dimensiuni. Cu o astfel de masă puteţi fi sigur că nimeni nu va rămâne supărat. În afară de masă, ar fi bine ca în această zonă să mai fie încă o masă mai mică de servire. Aceste măsuţe, de asemenea, sunt prezente într-o varietate de modele şi forme, dar ele sunt întotdeauna frumoase, funcţionale şi foarte confortabile. Unele măsuţe sunt o adevărată operă de artă. Ele sunt efectuate din lemn de specii rare cu incrustări de sidef, cupru sau de fildeş, evidenţiindu-se în acest mod frumuseţea sculpturilor şi picturilor. Picioarele pot fi efectuate în formă de figuri de animale.
La alegerea unei mese, trebuie luată în considerare şi alegerea scaunelor potrivite acesteia. Desigur, acest lucru se atribuie doar în cazul în care nu vă cumpăraţi un set complet de masă.

În componenţa mobilierului clasic, masa şi scaunele întotdeauna se potrivesc reciproc şi sunt efectuate în acelaşi stil. Cerinţele de bază la alegerea scaunelor sunt următoarele: acestea trebuie să fie funcţionale şi confortabile. Opţiunile cu privire la design pot constitui o varietate largă. Scaunele pot avea duritate, dimensiuni, modele şi culori diferite. Partea de şezut poate fi capitonată cu o mare diversitate de ţesături şi materiale. Şi scaunul în întregime poate fi realizate din diferite materiale, adesea contrastante. Sunt deosebit de frumoase scaunele în stil rococo, dar şi scaunele moderne – „spaghete”- efectuate din tuburi metalice, de asemenea, au un specific aparte. În aşa-numitul stil de interior „modernist” se pot încadra scaunele metalice gravate cu partea de şezut din piele de viţel sau scaune-grilaj cu un număr mare de bare transversale. Cei care preferă stilul clasic, au posibilitatea de a alege scaune stricte britanice. Alegerea scaunelor este variată, şi poate satisface orice gusturi. Scaunele pentru masa de servit nu ar trebui să fie prea aproape unul de celălalt. În caz contrar, oaspeţilor le va fi strâmt şi neconfortabil. În cazul în care părţile de şezut sunt prea dure, este preferabil să se plaseze pe ele mici pernuţe, potrivite după tapete, masă sau perdele. Este posibil să coaseţi pentru scaune huse speciale, care se spală uşor şi întotdeauna au un aspect stilat şi frumos. Merită de acordat atenţie şi la faptul ca uşa spre sala de mese, la deschidere, să nu se lovească de speteaza scaunului din apropiere.

Săpăturile arheologice confirmă faptul că scaunele reprezintă o invenţie antică a omenirii. Scaunele primitive s-au transformat treptat în scaune mai confortabile cu spetează, iar apoi, în tronuri maiestuoase de lux. În dependenţă de nobleţea unei persoane, la curtea regală se distribuiau scaune adecvate.
Acest lucru ţine deja de trecut, dar în zilele noastre este apreciată ospitalitatea şi de aceea, tuturor oaspeţilor trebuie să le fie plăcut, interesant şi confortabil în camera de zi.

Latest news

Servicii de brokeraj pentru persoane fizice și juridice: Cum să simplifici procesul de vămuire

Serviciile de brokeraj joacă un rol esențial în succesul importului și exportului de mărfuri. Dacă dorești să economisești timp...

Transportul de containere: Ce este și cum să alegi un transportator de încredere?

Transportul de containere este una dintre cele mai populare și eficiente metode de transport a mărfurilor la nivel global....

Pasiunea pentru muzica populară – o călătorie între tradiție și inovație: Povestea Mihaelei Garbuzov

Mihaela Garbuzov este o tânără interpretă de muzică tradițională. Aceasta s-a remarcat încă de la o vârstă fragedă prin...

Magazinul TATA Agro-Moto din Moldova își deschide porțile pentru fermierii din regiune!

În 2024, un magazin specializat al companiei ucrainene Tata Agro-Moto și-a deschis porțile în Moldova. Evenimentul oficial a avut...

Must read

Rolete și porți secționale: specificul pieței din Moldova

Lumea modernă, inclusiv a noastră – din spațiul moldovenesc,...

Omtek: Oferim calitate, fiabilitate și maxime posibilități

O casă nu prea mare, cu doua etaje, situata...

You might also likeRELATED
Recommended to you