Restricţionarea aportului caloric creşte speranţa medie de viaţă şi amână bolile legate de vârstă la primate. Aceasta pentru prima dată, au stabilit oamenii de ştiinţă din SUA în timpul experimentului de 20 de ani, cu maimuţele rhesus, iar rezultatele publicate în revista „Science (Ricki J. Colman et al., Caloric Restriction Delays Disease Onset and Mortality in Rhesus Monkeys). Rezumatul rezultatelor (Calorie-Counting Monkeys Live Longer) sunt deschise pentru public.
Potrivit RIA Novosti, Ricky Coleman, din Centrul Naţional de Cercetare a Primatelor în Wisconsin şi colegii lui ne reamintesc că imbătrânirea lentă prin reducerea aportului caloric (dar nu malnutriţie) a fost observată de oamenii de ştiinţă încă din 1930. De exemplu, în 1935, Clive McCay de la Universitatea Cornell şi colegii săi au arătat că o dietă cu restricţie de calorii duce la o creştere cu 30-50% a speranţei de viaţă maximă şi medie a şobolanilor şi şoarecilor. Experimente similare au fost efectuate pe microorganisme, viermi, muşte.
„Cu toate acestea, impactul acestei restricţii (de calorii) privind boala şi mortalitatea primatelor nu a fost stabilită în mod clar … Studiul nostru de 20 de ani … destinat să umple acest gol critic în studiul imbătrânirii „- au scris cercetaăorii.
Experimentul a început în 1989 în Centrul de Cercetare a Primatelor, Wisconsin. Obiectele de studiu au fost maimuţele rhesus, a căror medie a speranţei de viaţă – 27 de ani, iar cea maximă – 40. În prima etapă a experimentului au participat 30 de masculi adulţi cu vârste cuprinse între şapte şi 14 ani, în 1994, au fost adăugate încă 16 masculi şi 30 femele, care a permis oamenilor de ştiinţă să studieze, şi diferenţele de gen în reacţiile dietei de scădere a caloriilor.
Maimuţele au fost împărţite în două grupe – experimentală, hrănită doar cu calorii limitate şi controlată, care au menţinut un regim alimentar obişnuit. Pentru maimuţele din grupa „dietică „, cercetătorii au stabilit mai întâi nevoile de bază calorice, şi apoi au început să reducă conţinutul caloric cu 10% pentru cele trei luni, până restricţia nu a ajuns la 30%. Maimuţele care au murit în timpul experimentului, erau supse autopsiei de către anatomistul patolog, care nu cunoştea din care grupă făcea parte maimuţa. Astfel, oamenii de ştiinţă puteau stabili în ce cazuri decesul a fost provocat de inaintarea în vârstă, şi în care – nu.
Autorii denotă faptul, că animalele din cele două grupuri diferă foarte mult, chiar şi exterior. Maimuţele din grupul de control arătau mult mai bătrâne. În plus, ele diferă în masă, având mai multă grăsime, care le-au mai dezvoltat atrofierea muşchilor.
La cinci maimuţe din grupul de control s-a dezvoltat diabetul zaharat, 11 au fost în stare prediabetică. În acelaşi timp, toate macacile, care respectau dieta, aveau metabolismul în stare normală. În afară de aceasta, printre ele se întâlneau cu 50% mai puţine boli cardiovasculare.
După 20 de ani din cele 38 de animale din grupul de control au murit 14 (37%), iar din cele 38 de maimuţe aşezate pe dietă – 5 (13%). În cele mai multe cazuri, maimuţele au murit de boli de vârstă – diabet, cancer, boli cardiovasculare şi atrofie a ţesutului creierului.
„Datele noastre sugerează că o reducere moderată a consumului caloric la vârstă înaintată, amână apariţia patologiilor de vârstă, şi duce la creşterea speranţei de viaţă la primate”, – au concluzionat cercetătorii.
Ei denotă faptul că gradul de apropiere dintre maimuţe şi oameni, sugerează că efectele benefice ale aportului caloric redus pot să apară, de asemenea, la om.
Materialul este furnizat de către fondul ” Tinereţe eternă „