ȘtiriMaia Sandu se află într-o vizită oficială în Irlanda

Maia Sandu se află într-o vizită oficială în Irlanda

Președinta Maia Sandu se află într-o vizită oficială la Dublin, unde s-a întâlnit cu prim-ministrul Irlandei, Micheál Martin. Cei doi au discutat despre relațiile bilaterale și procesul de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană.

„Cu prim-ministrul Micheál Martin am discutat despre aderarea Moldovei la Uniunea Europeană. Irlanda deține președinția Consiliului UE, unde se iau deciziile privind negocierile noastre de aderare. Lucrăm împreună pentru ca aceste decizii să fie luate cât mai curând”, a menționat Maia Sandu.

În cadrul vizitei, Republica Moldova și Irlanda au semnat un Acord privind securitatea socială, care va permite cumularea perioadelor de asigurare realizate în ambele state la stabilirea dreptului la pensie. Documentul va viza aproximativ 30.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care locuiesc în Irlanda.

Perioadele de muncă legală în Irlanda vor fi luate în calcul împreună cu stagiul de cotizare acumulat în Republica Moldova. Astfel, cetățenii care au lucrat legal în ambele țări își vor putea păstra drepturile la pensie, indiferent de statul în care și-au desfășurat activitatea profesională.

Acordul se aplică mai multor tipuri de prestații:

  • pensii pentru limită de vârstă;
  • pensii de dizabilitate cauzată de o afecțiune generală;
  • pensii și prestații în cazul accidentelor de muncă și al bolilor profesionale;
  • pensii de urmaș.
  • Prevederile documentului vor intra în vigoare după ratificarea acestuia de către ambele state.

Acordul a fost semnat în ajunul Summitului Comunității Politice Europene, găzduit de Irlanda. Partea moldovenească a mulțumit Irlandei pentru sprijinul acordat integrării europene și pentru susținerea cetățenilor Republicii Moldova care locuiesc în această țară.

Ultimele publicații

Summitul Francofoniei: Republica Moldova va susține candidatura lui Dacian Cioloș pentru funcția de secretar general al organizației

În perioada 15–16 noiembrie, capitala Cambodgiei, Phnom Penh, va găzdui cel de-al XX-lea Summit al Organizației Internaționale a Francofoniei...

Maia Sandu a discutat cu liderii europeni despre securitatea Republicii Moldova și avansarea procesului de aderare la UE

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a avut, în cadrul summitului Comunității Politice Europene (CPE), desfășurat la Dublin, o întrevedere...

Summitul climatic COP31 de la Antalya: liderii lumii discută despre reducerea emisiilor și finanțarea măsurilor climatice

La Antalya, Turcia, continuă cea de-a 31-a Conferință a Părților la Convenția-cadru a Organizației Națiunilor Unite privind schimbările climatice...

Moldova va construi parcuri eoliene cu o capacitate de 170 MW, dotate cu sisteme de stocare a energiei

Guvernul Republicii Moldova a aprobat rezultatele celei de-a doua licitații pentru dezvoltarea energiei regenerabile. Patru consorții de investitori vor...

Recomandăm

Politica fricii: de la persecutarea activiștilor la manipularea opiniei publice

Intimidarea jurnaliștilor, dezinformarea de gen și amplificarea artificială a...

UE își consolidează coordonarea în combaterea rasismului

Uniunea Europeană a făcut un nou pas în combaterea...

Poate fi interesant