ȘtiriNoi reguli de finanțare a sportului: ce se schimbă

Noi reguli de finanțare a sportului: ce se schimbă

Guvernul Republicii Moldova a aprobat noi reguli privind finanțarea activității sportive. Modificările propuse de Ministerul Educației și Cercetării (MEC) au scopul de a face sistemul de finanțare mai transparent și mai orientat spre performanța sportivă.

Una dintre principalele noutăți este posibilitatea de a acoperi până la trei zile de aclimatizare înaintea competițiilor internaționale oficiale. Măsura se va aplica în cazul în care deplasarea presupune traversarea a cel puțin trei fusuri orare și/sau condiții climatice semnificativ diferite. În această perioadă, statul va putea acoperi cheltuielile pentru transport, cazare și alimentație.

De asemenea, va fi posibilă implicarea personalului auxiliar pentru pregătirea și desfășurarea unor competiții sportive.

Totodată, rezultatele obținute în probele neolimpice, precum și premiile acordate antrenorilor sportivilor care participă la aceste discipline, vor fi excluse din sistemul de premiere finanțat de la bugetul de stat.

Ministerul Educației și Cercetării explică această decizie prin faptul că probele neolimpice nu beneficiază de recunoașterea oficială a Comitetului Internațional Olimpic, iar federațiile internaționale corespunzătoare nu sunt supuse unor proceduri de control și verificare la fel de stricte.

„Aceste modificări reprezintă un pas important către un sistem de finanțare a sportului mai clar, mai echitabil și mai orientat spre performanță. Ne dorim ca resursele publice să fie direcționate acolo unde pot genera cele mai bune rezultate pentru sportul din Republica Moldova”, a declarat secretara generală a MEC, Galina Rusu.

Noile reguli vor intra în vigoare la o lună de la publicarea hotărârii în Monitorul Oficial.

Ultimele publicații

Summitul Francofoniei: Republica Moldova va susține candidatura lui Dacian Cioloș pentru funcția de secretar general al organizației

În perioada 15–16 noiembrie, capitala Cambodgiei, Phnom Penh, va găzdui cel de-al XX-lea Summit al Organizației Internaționale a Francofoniei...

Maia Sandu a discutat cu liderii europeni despre securitatea Republicii Moldova și avansarea procesului de aderare la UE

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a avut, în cadrul summitului Comunității Politice Europene (CPE), desfășurat la Dublin, o întrevedere...

Summitul climatic COP31 de la Antalya: liderii lumii discută despre reducerea emisiilor și finanțarea măsurilor climatice

La Antalya, Turcia, continuă cea de-a 31-a Conferință a Părților la Convenția-cadru a Organizației Națiunilor Unite privind schimbările climatice...

Moldova va construi parcuri eoliene cu o capacitate de 170 MW, dotate cu sisteme de stocare a energiei

Guvernul Republicii Moldova a aprobat rezultatele celei de-a doua licitații pentru dezvoltarea energiei regenerabile. Patru consorții de investitori vor...

Recomandăm

Politica fricii: de la persecutarea activiștilor la manipularea opiniei publice

Intimidarea jurnaliștilor, dezinformarea de gen și amplificarea artificială a...

UE își consolidează coordonarea în combaterea rasismului

Uniunea Europeană a făcut un nou pas în combaterea...

Poate fi interesant