ȘtiriPapa Leon al XIV-lea a pledat pentru concesii în...

Papa Leon al XIV-lea a pledat pentru concesii în vederea păcii, pe fondul prelungirii războiului din Ucraina

Papa Leon al XIV-lea i-a îndemnat pe participanții la negocierile menite să pună capăt războiului din Europa să fie pregătiți să renunțe la unele poziții pentru a ajunge la pace. Suveranul Pontif a făcut această declarație pe 28 septembrie, la Metz, în etapa finală a vizitei sale de patru zile în Franța.

Adresându-se liderilor europeni în orașul natal al unuia dintre fondatorii integrării europene, Robert Schuman, Papa Leon a declarat că războiul a revenit în Europa.

„Războiul a revenit chiar și în Europa: un nou măcel lipsit de sens, care curmă zilnic nenumărate vieți de civili”, a declarat Suveranul Pontif.

Vorbind despre necesitatea unei soluții diplomatice, Leon al XIV-lea a îndemnat părțile să dea dovadă de curaj în negocieri și să fie pregătite să renunțe la anumite poziții pentru pace. El a făcut referire la apelul Papei Benedict al XV-lea din 1917, formulat în timpul Primului Război Mondial. În această parte a discursului, Suveranul Pontif nu a menționat în mod direct Rusia și Ucraina.

„Reînarmarea nu este răspunsul”

Papa Leon al XIV-lea și-a exprimat, de asemenea, îngrijorarea cu privire la creșterea cheltuielilor militare în Europa și a avertizat asupra ideii că reînarmarea ar putea, de una singură, să rezolve problemele de securitate.

„De asemenea, trebuie să ne ferim de iluzia că reînarmarea este răspunsul”, a declarat Suveranul Pontif, îndemnând liderii europeni să reflecteze dacă eforturile lor sunt orientate spre consolidarea păcii sau spre pregătirea unor noi conflicte.

În discursul său, Leon al XIV-lea a vorbit și despre viitorul Europei, îndemnând la menținerea statului de drept, a valorilor democratice și a capacității societăților europene de integrare și dialog. El a subliniat importanța patrimoniului cultural european și a rădăcinilor creștine ale continentului.

Avertisment privind criza dialogului internațional

La începutul vizitei sale în Franța, Papa Leon al XIV-lea a avertizat și asupra crizei instituții multilaterale. Potrivit acestuia, dialogul internațional riscă să se transforme într-o „farsă” dacă statele nu vor reuși să utilizeze mecanismele existente pentru a soluționa în mod real conflictele.

Discursul de la Metz a fost una dintre cele mai ample declarații ale lui Leon al XIV-lea privind viitorul Europei, războiul și rolul diplomației de la începutul pontificatului său.

Sursa: Reuters. Materialul Reuters despre discursul Papei Leon al XIV-lea de la Metz

Ultimele publicații

Summitul Francofoniei: Republica Moldova va susține candidatura lui Dacian Cioloș pentru funcția de secretar general al organizației

În perioada 15–16 noiembrie, capitala Cambodgiei, Phnom Penh, va găzdui cel de-al XX-lea Summit al Organizației Internaționale a Francofoniei...

Maia Sandu a discutat cu liderii europeni despre securitatea Republicii Moldova și avansarea procesului de aderare la UE

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a avut, în cadrul summitului Comunității Politice Europene (CPE), desfășurat la Dublin, o întrevedere...

Summitul climatic COP31 de la Antalya: liderii lumii discută despre reducerea emisiilor și finanțarea măsurilor climatice

La Antalya, Turcia, continuă cea de-a 31-a Conferință a Părților la Convenția-cadru a Organizației Națiunilor Unite privind schimbările climatice...

Moldova va construi parcuri eoliene cu o capacitate de 170 MW, dotate cu sisteme de stocare a energiei

Guvernul Republicii Moldova a aprobat rezultatele celei de-a doua licitații pentru dezvoltarea energiei regenerabile. Patru consorții de investitori vor...

Recomandăm

Politica fricii: de la persecutarea activiștilor la manipularea opiniei publice

Intimidarea jurnaliștilor, dezinformarea de gen și amplificarea artificială a...

UE își consolidează coordonarea în combaterea rasismului

Uniunea Europeană a făcut un nou pas în combaterea...

Poate fi interesant