Premierul Vasile Tofan a participat la cea de-a 31-a Conferință a părților la Convenția-cadru a Organizației Națiunilor Unite privind schimbările climatice (COP31), desfășurată la Antalya, Turcia.
În discursul său, șeful Guvernului a vorbit despre efectele schimbărilor climatice asupra Republicii Moldova, dezvoltarea energiei regenerabile și necesitatea consolidării cooperării internaționale pentru a face față provocărilor de mediu.
O atenție deosebită a fost acordată vulnerabilității resurselor de apă ale țării. Potrivit premierului, în acest an, Republica Moldova s-a confruntat simultan cu poluarea râului Nistru, în urma unui atac rusesc asupra unui obiectiv hidroenergetic de pe teritoriul Ucrainei, și cu o secetă prelungită, care a dus la scăderea semnificativă a nivelului apei.
În acest context, Vasile Tofan a subliniat necesitatea consolidării rezilienței țării și a reducerii dependenței de resurse pe care Republica Moldova nu le poate controla. Potrivit acestuia, această lecție a fost învățată inclusiv în urma crizelor energetice anterioare.
Șeful Guvernului a remarcat, de asemenea, progresele înregistrate în dezvoltarea energiei regenerabile. Dacă în urmă cu șase ani sursele regenerabile asigurau aproximativ 3% din energia electrică a țării, în prezent ponderea acestora se apropie de 30%. În paralel, Republica Moldova investește în dezvoltarea interconexiunilor energetice cu statele europene, inclusiv în construcția unei noi linii electrice care va conecta Republica Moldova cu România și va fi realizată de o companie turcă.
Un alt subiect abordat în discurs a fost protejarea resurselor naturale. În cadrul Programului Național de Împădurire, Republica Moldova își propune să planteze și să reabiliteze aproximativ 145.000 de hectare de pădure până în 2032. În conformitate cu Acordul de la Paris, țara s-a angajat să reducă emisiile nete de gaze cu efect de seră cu 75% până în 2035, comparativ cu nivelul din 1990.
„Investim propriile resurse, transformăm sectorul energetic, ne protejăm pădurile și ne adaptăm la schimbările climatice”, a subliniat Vasile Tofan.
La final, premierul a făcut apel la eforturi comune pentru soluționarea problemelor climatice și a pledat pentru un acces mai facil și mai previzibil la finanțarea măsurilor de combatere a schimbărilor climatice, astfel încât aceasta să ajungă în țările și comunitățile care au cea mai mare nevoie de sprijin.

Cea de-a 31-a sesiune a Conferinței părților la Convenția-cadru a Organizației Națiunilor Unite privind schimbările climatice (COP31), Antalya, Turcia.