În același timp, pe lângă instituția de profil va fi creat Centrul de achiziții centralizate din domeniul sănătății.
Acest lucru este prevăzut de amendamentele la legea privind activitatea farmaceutică și legea despre medicamente, aprobate de parlament pentru eliminarea unui posibil conflict de interese la stabilirea prețurilor medicamentelor și desfășurarea licitațiilor de achiziție a acestora.
Centrul creat va permite eliminarea lacunelor existente în prezent în procesul de achiziție a medicamentelor și altor produse, dar și a articolelor cu destinație medicală pentru necesitățile sistemului sănătății, dar și fragmentarea funcțiilor dintre o serie de instituții.
Crearea instituției de stat cu funcții integrate din domeniul achizițiilor centralizate va diminua riscurile existente și va deveni o pârghie eficientă de asigurare uniformă a instituțiilor medicale cu medicamente de calitate, la prețuri cât mai mici.
În același timp, va fi asigurată planificarea necesităților de medicamente, transparența procedurilor de achiziție și controlul asupra executării contractelor de achiziții publice. Specialiștii menționează că, în prezent, au fost atestate elemente de birocratizare și dublare a atribuțiilor din domeniul medicamentelor și dispozitivelor medicale și activității farmaceutice, dar și în domeniul executării controlului și supravegherii activității farmaceutice.
Mecanismul actual de achiziții a medicamentelor prevede o mulțime de etape la Ministerul Sănătății și Agenția medicamentului și dispozitivelor medicale, ceea ce tergiversează procedurile și duce la depășirea termenului de achiziție.
Acest lucru a dus la criza medicamentelor din spitale în 2014/2015, provocând nemulțumirea populației. Amendamentele legislative au drept scop asigurarea unei autonomii funcționale mai mari a Agenției medicamentului și dispozitivelor medicale pentru creșterea gradului de protejare a intereselor consumatorilor, asigurarea livrărilor de medicamente calitative la prețuri cât mai mici.
În același timp, crearea Centrului de achiziții centralizate din domeniul sănătății va permite creșterea eficienței managementului din domeniul planificării, achizițiilor, distribuției și asigurării aprovizionării neîntrerupte a instituțiilor medicale cu medicamente și produse medicale.
