Nu îţi trebuie foarte mult timp, dacă ai ajuns în Moldova, să-ţi dai seama că aici a câştigat Dodon, că suntem în republica Dodon.
Am fost recent la spitalul Republican, unde a fost internată o rudă. La parter – forfotă mare, plin de lume. Pe lângă cei internaţi şi vizitatori, foarte mulţi studenţi. Am fost opriţi de portar şi întrebaţi la cine mergem. Deşi era operată de doar două zile, ruda nu era trecută pe lista celor care pot fi vizitaţi. Portarul ne-a explicat că din partea lui am putea urca dacă vrem şi pe acoperiş, doar că nu ne dă voie. Iar ruda, dacă nu e trecută pe listă – ar putea coborî singură. De la etajul 12. Sigur că moldovenii sunt tari, că umblă la muncă fiind bolnavi, târându-se pe brânci, nu degeaba încă de la şcoală s-au călit la lecţii cu gerul, încotoşmănaţi în paltoane. Dar să plimbi totuşi un om operat de două zile mi se pare prea mult: mai bine nu-l vizitezi, decât să-i faci rău. Cineva mi-a explicat de ce e controlul atât de strict: că vizitatorii intră şi nu mai pleacă, fac pe coridoare şezători. Cu alte cuvinte, moldovenii nu s-ar descurca nesupravegheaţi.
În staţie, am văzut o femeie trecând strada pe diagonală, blocând traficul şi aşa nebun. Apoi am urcat într-un microbuz, care a devenit rapid arhiplin, pentru că şoferul era grijuliu, oprea de fiecare dată când cineva îi făcea cu mâna. Deşi microbuzul era plin de studente, nici una nu s-a grăbit să-i dea locul unei bătrâne cu cârjă. Din contra, studentele de la medicină îşi împărţeau bomboane, într-un microbuz în care nu puteai respira. Înghionteli, zbierăte, lipsa de aer – microbuzul semăna a Moldova. La un moment dat cineva a zis: republica Dodon. Avea dreptate. Asta e republica Dodon, cum nu ne-am dat seama până acum? E evident.
Nu suntem pregătiţi pentru altceva. Suntem necivilizaţi, scandalagii, bolfoşi. Ne credem şmecheri, dar nu sclipim de inteligenţă: păpăm fonduri europene şi întoarcem fundul Europei, cântând ode ocupantului sovietic, care nici n-a plecat de aici. Dacă Dodon nu câştiga, tot republica lui Dodon eram.