Comercianții de la Piața Centrală au protestat în fața...

Comercianții de la Piața Centrală au protestat în fața Parlamentului! Vor să muncească fără aparat de casă și să nu emită bonuri

Vor să muncească, dar fără aparat de casă și să nu să emită bonuri. Mai mulți comercianți au manifestat astăzi în fața Parlamentului, cerând autorităților să revadă legislația privind vânzarea cu amănuntul. Oamenii spun că sunt dispuși să plătească toate taxele necesare, dar să nu emită bonul de casă.   

„Protestăm ca să ne scoată aparatele de casă. Noi vindem carne la Piața Centrală și nu putem procura și activa cu aparat de casă. Putem să achităm orice taxă necesară, numai să nu ne pună să avem aparat de casă”, spune o protestatară.

„Sperăm că deputații ne vor înțelege corect. Noi până acum am activat corect, am lucrat pe bază de patente și am achitat toate impozitele la stat. Sperăm să ne susțină și să ne asculte rugămitea”, a explciat altă protestatară.

Realitatea.md amintește că acum câteva zile, zeci de comercianți au ieșit în stradă, blocând parțial bulevardul Ștefan cel Mare și strada Tighina din Chișinău, în semn de protest față de înăsprirea condițiilor de vânzare în piață.

Latest news

De ce angajații buni nu ajung lideri: cum dezvolți „a doua linie”

În aproape orice companie există executanți puternici: oameni de încredere, inteligenți, responsabili. Te poți baza pe ei, „trag” greu,...

Serviciul ca avantaj competitiv: ce îl face, de fapt, pe client loial

În majoritatea nișelor de azi, să concurezi doar prin preț e o fundătură. Clientul are opțiuni: produse similare, promisiuni...

De ce clienții nu înțeleg pentru ce plătesc: cum „împachetezi” valoarea fără „apă”

O situație frecventă în B2B și servicii: produsul e ok, echipa lucrează, concurenți există, dar clienții se blochează constant...

Почему хорошие сотрудники не растут в руководителей: как развивать “вторую линию”

Почти в каждой компании есть сильные исполнители: надёжные, умные, ответственные. На них можно опереться, они “тащат”, не подводят, закрывают...

Must read

De ce angajații buni nu ajung lideri: cum dezvolți „a doua linie”

În aproape orice companie există executanți puternici: oameni de...

Serviciul ca avantaj competitiv: ce îl face, de fapt, pe client loial

În majoritatea nișelor de azi, să concurezi doar prin...

You might also likeRELATED
Recommended to you