Președintele Igor Dodon a avut azi o întrevedere cu Președintele Comisiei de la Veneția, Gianni Buquicchio.
Cei doi oficiali au discutat diverse subiecte legate de eventuala modificare a Constituției, a legislației electorale, a altor legi.
Potrivit unui comunicat de presă al Președinție, Gianni Buquicchio s-a expus pentru balansarea competentelor puterilor în stat și a asigurat că instituția pe care o reprezintă va susține orice demers care este în corespundere cu standardele internaționale general acceptate.
Șeful statului mai spuns că s-a convenit ca până la sfărșitul săptămânii să fie transmis Comisiei de la Veneția proiectul de modificare al Constitiuției.
Realitatea.md amintește că Igor Dodon a prezentat președintelui Parlamentului, Andrian Candu, un proiect de lege cu privire la modificarea Constituției astfel ca șeful statului să poată dizolva Parlamentul. Igor Dodon cere cinci pârghii suplimentare, pe lângă cele două cazuri prevăzute de actuala Constituție, în care șeful statului să aibă temei pentru a dizolva Parlamentul și declanșa alegeri parlamentare anticipate.
Candu a catalogat cerințele lui Dodon drept ”dorință de a supune Parlamentul”. ”Într-o democrație parlamentară un președinte responsabil nu înaintează ultimatumuri Parlamentului. Președintele Dodon, însă, în dorința de a supune Parlamentul, are falsa senzație că aș fi poștașul care duce scrisori deputaților. Îl invit pe președinte sa se adreseze direct deputaților, or modalitatea de comunicare instituțională cu fracțiunile îi este familiară”, a precizat Andrian Candu.
