Copiii din 18 grădiniţe din capitală, 17 din sectorul Ciocana şi una de la Botanica, nu mai primesc peşte la masă. Asta după ce un agent economic a livrat săptămâna trecută 24 de kilograme de peşte alterat la o instituţie preşcolară. Cel puţin asta a declarat şeful Direcţiei Sănătate din cadrul Primăriei, Mihai Moldovanu.
Potrivit responsabilului, şase agenţi economici care au livrat produse alterate la unele grădiniţe din capitală au fost incluşi într-o listă neagră şi nu vor mai putea participa la licitaţii.
Selectarea furnizorilor se face de două ori pe an, iar contractele actuale sunt valabile până la sfârşitul lui decembrie. „Noi am încercat în proces de control să oprim furnizarea acestor produse alterate, dar din punct de vedere legal nu ai cum să faci acest lucru pentru că procedura care ţine de achiziţii este foarte lungă”, a declarat Mihai Moldovanu.
Şeful Direcţiei Sănătate a mai adăugat că în urma unei anchete de serviciu s-a constatat că 20 de grădiniţe din capitală au primit alimente alterate.
O comisie de anchetă constituită de municipalitate urmează să-şi prezinte rezultatele în aproximativ două săptămâni.
În urma scandalului, 20 de funcţionari, printre care şefi, adjuncţi şi contabili ai Direcţiilor Educaţie din toate sectoarele capitalei, au fost suspendaţi, iar alte 18 persoane au fost arestate.