Emoția momentului alegerii ca președinte al Republicii Moldova a lui Igor Dodon nu a trecut și toată lumea caută explicații. Mai grav e că, în urma votului din 13 noiembrie, unii au început să peroreze pe o temă incredibilă: Republica Moldova a votat cu Rusia, împotriva Uniunii Europene. UE și România ar fi pierdut, Rusia ar fi câștigat. Și dacă la Chișinău, în turul doi, Rusia s-a implicat direct și vizibil, prin instrumentarul vast al Mitropoliei Chișinăului și întregii Moldove, prin propagandiști și dezinformare crasă, prin capacități de distribuire a minciunilor pe teren, prin aducerea la vot a 15-18 mii de transnistreni, UE și România nu s-au implicat deloc. Doar, la nivel neguvernamental, asociațiile de studenți și diferitele personalități au invitat lumea la vot. Însă fără condiționări, fără bani și indicații cu cine anume să voteze.
Această tentație a pseudo-analiștilor de o parte și de alta a Prutului (dar și din afară, de la Moscova la Berlin, Paris și Roma) de a schematiza și caricaturiza chiar un proces extrem de complex și cu o altă destinație – alegerea ca președinte al Republicii Moldova a lui Igor Dodon, în competiție cu Maia Sandu – mă face să intervin, în unul dintre puţinele editoriale pe care le voi mai dedica situației interne din Republica Moldova.
Trebuie spus – foarte clar – că trecutele prezidenţiale au marcat strict bătălia politică între candidații Igor Dodon și Maia Sandu la Președinția Republicii Moldova. Nu spre Rusia, nu spre Uniunea Europeană, în niciun caz de pe poziții de ori-ori, de a alege fără drept de recurs una din cele două orientări. Proba cea mai importantă și directă este un referendum asupra ruperii Acordului de Asociere cu UE. Are Dodon curajul sau riscă să supună așa ceva la vot? Va pierde cu brio, fără îndoială. Și nu vorbesc aici de sondaje, care, în funcție de întrebare sau context, dau răspunsuri diferite, măsurând realmente cu totul altceva. Nu înseamnă totuşi că, odată instalat în funcție, Igor Dodon nu va forța propria agenda, inclusiv cea de reorientare strategică. Doar că scrutinul nu asta arată.
Iată argumentele. Mai întâi: Maia Sandu nu a candidat de pe pozițiile apărării orientării pro-europene. Nu a vorbit în niciun punct despre opţiunea spre Est sau Vest, ci chiar a pledat, ca viitor președinte al tuturor cetățenilor Republicii Moldova, indiferent de etnie, pentru prezumata identitate comună a „națiunii civice moldovenești”. Că, din acest motiv, a pierdut, iarăşi, e discutabil. Dar e cert că aceasta trebuia să fie temă de campanie și de aceea votanți mai duri, mai radicali, care ar fi votat pe zona aceasta, s-au simțit dezamăgiți și au rămas acasă.
Ambii candidați, cu motivaţii mai mari sau mai mici, mai vocali sau mai puțin vocali, mai mediatizați sau nu, s-au plasat pe pozițiile anti-guvernare, anti-corupție, anti-oligarh, anti stat captiv. Nu discutăm dacă au avut dreptate. Bătălia s-a dat, în fapt, între cel mai anti-Plahotniuc și cel mai anti-corupție. Cel mai convingător urmând să ia taurul de coarne și să conducă lupta. Cu sprijinul partidului său, Dodon, trebuie recunoscut, a fost mai vizibil și mai convingător și nu au mai contat afacerile cu Plahotniuc; așa cum, dimpotrivă, la Maia Sandu a contat apartenența la Guvernul Filat, fapt pe care a încercat să-l pună în umbră. A câştigat cel cu resurse și vizibilitate mai mare, Igor Dodon.
Nici Dodon, însă, nu a afirmat că luptă pentru Rusia, pentru reorientarea spre Răsărit. El a preferat ambiguitatea: şi în privinţa reconstituirii relaţiilor cu Rusia, şi în cea a ruperii Acordului de Asociere cu UE, invocând lipsa de atribuții a Președintelui (deşi în program făcea promisiunea) și pasând subiectul la partid. În schimb, clară a fost preluarea a două segmente: pro-rus și naționalist moldovenist. Altfel spus, segmentul Voronin şi propriul segment. Cu nota de moldovenism vetust de sorginte sovietică, căreia i-a adăugat moldovenismul statalist. Nu discutăm aici cum se potrivește naționalismul moldovenist, statalist, cu federalizarea Republicii Moldova (numită strategic „reintregire teritorială”) și cu acceptarea controlului Moscovei asupra deciziei proprii în Republica Moldova, cu revenirea, în cele din urmă, în Imperiu și cu subordonarea față de interesele Rusiei în regiune.
Mai putem adăuga niște felii din electoratul lui Dodon, care nu au de a face cu orientarea pro-europeană sau eurasianistă. Astfel, pe mâna Episcopiei Bălți, clerul Mitropoliei Chișinăului și a întregii Moldove, sub ascultarea Bisericii Ortodoxe Ruse, cum altfel, a reacționat dur față cu tânăra femeie, jignind-o că ar fi stearpă, că nu-şi face familie – o ingerință stupefiantă în viața personală. De aici şi un vot misogin, femeii-conducător, a femeii-președinte.
Și dezinformarea de sorginte KGB-istă, rod al implicării directe a instrumentarului de război informațional al Rusiei, referitoare la fițucile ce anunțau Maia Sandu a convenit cu Angela Merkel să aducă în ţaraă 30.000 de refugiați sirieni, combinată cu zvonistica privind instalarea musulmanilor în casele celor plecați, a făcut alte victime. Ca atare, unii dintre adepţii lui Dodon au votat și ca să oprească această presupusă samavolnicie care, cică, li se pregătea. Nu sunt votanți pro-ruși: sunt doar naivi acroşaţi de mașina de diversiune a polit-tehnologilor ruși.
Să mai adăugăm aici minciuna cu cei 400 de elevi care s-ar fi sinucis, pentru că nu au fost lăsați să copieze la bacalaureat? Sau pe cei care au votat cu Dodon, că le-a promis eliminarea bacalaureatului?… Deci leneșii care fug de competiție corectă, puturoșii care nu pot să-și ia examenul cu propriile cunoștiințe, trișorii – şi ăştia l-au votat pe Dodon! Nu sunt anti-europeni, doar nişte fraieriți de promisiunile lui fantasmagorice și de propaganda rusă din Republica Moldova.
Să-i mai adăugăm aici pe cei 15-18.000 de transnistreni care au votat în dreapta Nistrului. Racolați, plătiți, urcați în autocare și trimiși să voteze musai cu Dodon. O altă dovadă a implicării directe a Rusiei în campania electorală din Republica Moldova, încălcând orice normă electorală, de că bun-simţ nu mai e cazul să vorbesc. Oameni care nu recunosc conducerea aleasă, care se vor în alt stat nu se duc de florile mărului să voteze. Ce, să înțelegem că Șevciuk a recunoscut apartenența la statul Republica Moldova și pe noul președine ales Dodon, permițând această participare la vot fără precedent? Firește că nu, dar numerele se adaugă la zestrea lui Dodon și nu au nimic de a face cu opțiunea pro-rusă.
În concluzie, dacă luăm la bani mărunţi campaniile celor doi, ce au făcut și ce nu au făcut, nu a fost vorba, pe de-a-ntregul, de orientarea Est ori Vest. Pun pariu că orientarea pro-europeană e majoritară în Republica Moldova. Doar că cei ce susțin acest pas nu au fost pe deplin – și cu toții –convinși să vină la vot, cam la fel ca unioniștii, în turul al doilea. În rest, doar studiile sociologice complexe la ieșirea de la urne ar fi arătat care și cu cine a votat, inclusiv migrația voturilor între tururi. Și deziluzia celor ce nu au venit la urne, și compoziția noilor votanți care şi-au făcut apariţia doar în turul doi, și structura celor care au votat la 30 octombrie, dar au rămas acasă pe 13 noiembrie. Din păcate, nu există exit poll, iar restul, vai, sunt nişte banale aproximații, nu studii acceptabile.