Igor Dodon a calificat drept „bune și sincere” discuțiile purtate în această săptămînă cu oficiali de rang înalt de la Bruxelles, informează Noi.
Dodon a menționat astăzi, în cadrul unui briefing de totalizare a rezultatelor vizitei că, pentru prima dată în ultimii șapte ani, un demnitar moldovean a mers la Bruxelles cu un alt scop, decît cel de a cerși bani de la parteneri. Dodon a specificat că le-a vorbit oficialilor europeni despre deficiențele relației bilaterale cu UE și i-a atenționat asupra faptului că reformele sînt mimate de guvernare.
„Le-am spus sincer și lui Juncker, și lui Tusk, faptul că cineva își pune drapelul UE la Procuratură și pe alte clădiri de stat, asta nu înseamnă că este mai puțină corupție, sau că oficialii își pun insignă la piept cu drapelul UE în piept, această înseamnă discreditarea valorilor europene. Le-am spus sincer că în persoana mea, reprezentanții UE pot avea un partener sigur, inclusiv în implementarea reformelor. Trebuie să impunem acest guvern să facă reforme, nu să le mimeze, așa cum se întîmplă în procuratură, justiție”, a menționat Dodon.
Șeful statului a catalogat drept „bolnăvicioase” și „isterice” reacțiile guvernării și ale altor partide parlamentare pe marginea declarațiilor făcute la Bruxelles.
„Vreau să le spun un lucru, în special celor de la PDM. Ei trebuie să conștientizeze că Moldova are un președinte ales de tot poporul, care are mai multă legitimitate decît un guvern ales nocturn. Nu vorbesc din numele meu sau al unui partid, dar din cel al cetățenilor”, a punctat Dodon.
Acesta a reiterat că vectorul geopolitic al țării trebuie determinat de popor, și nu de guvernare. În acest sens, Dodon a spus că, dacă în urma alegerilor parlamentare din 2018, poporul se va pronunța pentru denunțarea Acordului de asociere, el va susține această inițiativă.
