PPDA amenință guvernarea cu noi proteste și acțiuni de...

PPDA amenință guvernarea cu noi proteste și acțiuni de nesupunere civică

Platforma Demnitate și Adevăr amenință cu „ample acţiuni de protest în cazul promovării proiectelor de acte legislative antipopulare şi ilegale”, având în vedere, în special, proiectul amnistiei fiscale.

Potrivit unui comunicat al Partidului, „proiectul de lege privind liberalizarea capitalului şi stimularea fiscală, reprezintă în esenţa sa o tentativă extrem de periculoasă a regimului Plahotniuc de amnistiere şi legalizare a marilor hoţii şi jafuri produse în ultimii ani, culminând cu furtul unui miliard de dolari din rezervele valutare ale ţării. Aceasta iniţiativa a fost aspru criticată de societatea civilă, media independentă şi prestigioase organizaţii financiare internaţionale. Mai mult ca atât, în avizul său chiar şi Centrul Naţional Anticorupţie semnalează o serie de deficienţe şi riscuri, susţinând că prevederile proiectului contravin Constituţiei, iar la promovarea lui s-au neglijat o serie de factori de principiu cum ar fi transparenţa şi argumentarea economică”.

Partidului Platforma Demnitate și Adevăr a remis acest comunicat „în legătură cu apariția avizului CNA pe marginea proiectului de lege privind amnistia capitalului”.

Totodată, ei menționează că, „în pofida poziţiei societăţii civile, a partenerilor externi şi CNA, pericolul adoptării proiectului de lege nu a trecut” și reamintesc că printre autori se află și preşedintele Parlamentului, Andrian Candu alături de câţiva deputaţi din majoritatea parlamentară.

Ei fac o paralelă și cu circumstanțele adoptării „legii transformării miliardului furat în datorie publică, în pofida avizului negativ al Centrului Național Anticorupţie, conform căruia proiectul afecta grav interesele fundamentale ale cetăţenilor, garantate prin lege.”

Astfel, „Platforma Demnitate şi Adevăr îşi reitereaza intenţia de a organiza ample acţiuni de protest în cazul promovării proiectelor de acte legislative antipopulare şi ilegale.”

Totodată, PPDA declară că va demara acțiuni de nesupunere civică. Mai exact, se referă la inițierea unui „proces de colectare a semnăturilor în vederea eliberării cetăţenilor de la plata în următorii 25 de ani a miliardelor nedatorate”, în cazul care „guvernarea Plahotniuc-Filip va respinge iniţiativa legislativă privind anularea legii prin care recuperarea miliardelor furate din vistieria statului a fost pusă pe umerii cetăţenilor, iar actualul preşedinte nu va da curs solicitării de iniţiere a unui referendum în acest sens”.

În același timp, „Platforma Demnitate şi Adevăr cere demisia preşedintelui Legislativului, Andrian Candu, ca promotor direct al unui proiect de lege „vădit ilegal” cu depunerea mandatului de deputat împreună cu coautorii acestei iniţiative legislative”. PPDA-știi mai cer ca „Procuratura Generală să iniţieze urmărirea penală pe numele autorilor actului legislativ” respectiv.

Amintim că un miting de solidarizare cu protestele din România a fost organizat, în Chişinău, acum două săptămâni de Usatîi și Năstase la care s-au prezentat aproape 100 de oameni. Cei prezenți la protest au scandat lozinci antiguvernamentale adresate guvernelor de pe ambele maluri ale Prutului. Iar anterior, membrii Platformei Civice „Demnitate și Adevăr” au decis să nu plătească facturile pentru consumul de gaze și energie electrică, în semn de nesupunere civică față de guvernare, pe care o acuză de majorarea nejustificată a tarifelor.

Latest news

De ce angajații buni nu ajung lideri: cum dezvolți „a doua linie”

În aproape orice companie există executanți puternici: oameni de încredere, inteligenți, responsabili. Te poți baza pe ei, „trag” greu,...

Serviciul ca avantaj competitiv: ce îl face, de fapt, pe client loial

În majoritatea nișelor de azi, să concurezi doar prin preț e o fundătură. Clientul are opțiuni: produse similare, promisiuni...

De ce clienții nu înțeleg pentru ce plătesc: cum „împachetezi” valoarea fără „apă”

O situație frecventă în B2B și servicii: produsul e ok, echipa lucrează, concurenți există, dar clienții se blochează constant...

Почему хорошие сотрудники не растут в руководителей: как развивать “вторую линию”

Почти в каждой компании есть сильные исполнители: надёжные, умные, ответственные. На них можно опереться, они “тащат”, не подводят, закрывают...

Must read

De ce angajații buni nu ajung lideri: cum dezvolți „a doua linie”

În aproape orice companie există executanți puternici: oameni de...

Serviciul ca avantaj competitiv: ce îl face, de fapt, pe client loial

În majoritatea nișelor de azi, să concurezi doar prin...

You might also likeRELATED
Recommended to you