Președintele Republicii Moldova Igor Dodon, a comentat inițiativa lansată recent de Partidul Democrat din Moldova cu privire la implementarea sistemului electoral mixt și a menționat că acest lucru este nedemocratic și inadmisibil, relatează Actualități.md.
Potrivit lui Dodon, această inițiativă este o provocare împotriva bazelor democratice ale statului, așa cum au fost ele formate de la independență încoace iar în opinia sa, sistemul electoral actual din RM trebuie să sufere careva modificări însă nu să fie scimbat din temelie cum vor cei de la PD.
Igor Dodon consideră că sistemul electoral trebuie să aibă un mecanism mai eficient de selectare a deputaților și de formare a clasei politice, dar nu așa cum propune PDM, nu prin distrugerea partidelor și “prihvatizarea” alegerilor.
“Mai întîi de toate, trebuie să oferim dreptul diasporei să fie mai prezentă în procesele electorale, prin deschiderea mai multor secții de votare peste hotare, prin participarea oamenilor din diaspora pe listele electorale din Republica Moldova. Numai în Rusia există sute de mii de cetățeni care sunt limitați în dreptul lor de a vota, de a-și exprima mai ferm poziția lor politică. Aproape la fel stau lucrurile și în Europa.
Apoi, trebuie să implicăm mai mult cetățenii noștri din stînga Nistrului. Să deschidem secții de votare în Transnistria, să le permitem celor de acolo să candideze în Parlamentul Republicii Moldova. Fără implicarea cetățenilor din Transnistria, Parlamentul nostru nu poate fi integru ca reprezentare pe țară. Iar dacă vrem să întregim țara, trebuie să fim mai deschiși și politic, electoral.
O altă modificare importantă, este reducerea numărului de deputați în Parlament. Atrag atenția în mod special la acest punct – să reducem numărul de deputați, de la 101 la 71.
În discuțiile mele cu cetățenii, am primit doar reacții pozitive la această propunere a mea. Sunt sigur că a venit timpul să revedem componența numerică a legislativului. Prea mulți deputați pentru o țară atît de mică și atît de sărăcită demografic”, mai punctează Dodon.
Pornind de la toate cele menționate, șeful statului subliniază că inițiativa PDM-ului, lansată azi de liderul lor Vlad Plahotniuc, este inacceptabilă.
