Reacția democraților la propunerea Maiei Sandu

Reacția democraților la propunerea Maiei Sandu

Partidul Democrat din Moldova dezaprobă inițiativa anunțată de Maia Sandu și colegii săi din PAS privind finanțarea partidelor politice din fonduri provenite de la cetățeni din exteriorul țării.  Potrivit PDM, acest lucru ar permite amestecul unor puteri sau organizații străine în politica interna din Republica Moldova și promovarea unor interese străine țării noastre.

“Ne exprimăm surprinderea că liderul unui partid al opoziției de dreapta încearcă în acest fel să legifereze inclusiv atît de mult discutatele finanțări venite din Federația Rusă pentru anumite partide politice. Prin inițiativa propusă, PAS și Maia Sandu nu fac altceva decît să contribuie la dezvoltarea partidelor proruse, care vor fi cele mai importante beneficiare ale legiferării fondurilor de la cetățeni străini pentru partidele din Republica Moldova”, precizează sursa citată.

PDM își exprimă speranța că această inițiativă reprezintă “doar o nouă gafă marca PAS -Maia Sandu și nu ascunde alte intenții cinice sau care ar putea atrage amestecul unor puteri străine în politica internă din Moldova”

Precizăm că astăzi PAS a venit cu mai multe propuneri menite să îmbunătățească actualul sistem electoral.

Printre acestea se numără:

  • Mărirea limitei de buletine peste hotare
  • Votarea diasporei să se permită timp de 2 zile
  • Conferirea dreptului de a decide numărul secțiilor de votare în exclusivitate Comisiei Electorale Centrale
  • Finanțarea partidelor trebuie să se realizeze și în funcție de rezultatele alegerilor prezidențiale.
  • Micșorarea cuantumului donației maxime

Latest news

CRM a fost implementat, dar mai ușor nu a devenit: semne că sistemul lucrează împotriva echipei

Ideea de CRM sună foarte bine: „totul într-un singur loc, clienții nu se pierd, management pe date, funnel transparent”....

Echipa a crescut, dar sistemul de management — nu: semne că vechiul format nu mai funcționează

Cât timp într-o companie sunt 5–10 oameni, multe se țin pe energia proprietarului și pe înțelegeri personale. Toți se...

Când echipa crește, dar banii nu: un tablou familiar

Compania angajează oameni noi în vânzări: CV-uri, interviuri, onboarding, salarii, locuri de muncă, licențe CRM. Trec 6–12 luni și...

CRM внедрили, а легче не стало: признаки, что система работает против команды

Идея CRM звучит заманчиво: “всё в одном месте, клиенты не теряются, управление по цифрам, прозрачная воронка”. На презентациях и...

Must read

You might also likeRELATED
Recommended to you