Reprezentanţi ai societăţii civile critică un for organizat de...

Reprezentanţi ai societăţii civile critică un for organizat de către ONG-le „docile puterii”

Mai mulţi reprezentanţi ai societăţii civile se arată indignaţi de modul cum a decurs un for, organizat în ziua de 22 februarie de către câteva organizaţii neguvernamentale, care şi-au propus să monitorizeze gradul de implementare a Acordului de Asociere cu Uniunea Europeană. Ei susţin că acest for a fost organizat de către ONG-le docile puterii, care au promovat politicile actualei guvernări, iar organizaţiile obşteşti care au o poziţie mai critică, nu au fost invitate. Declaraţii în acest sens au fost făcute în cadrul emisiunii “Politica” de la postul de televiziune TV 7, transmite IPN.

Lilia Carasciuc, preşedinta Transparency International Moldova, susţine că nu a fost invitată la forum. “Au fost aduşi mulţi studenţi. Forumul a fost organizat sub logo-ul Platformei societății civile în cadrul Parteneriatului Estic, dar nu au fost invitate şi implicate mai multe organizații care fac parte din această platformă, printre care şi organizaţia care o reprezint”, a spus Carasciuc.

Activistul civic, Valeriu Paşa, susţine că acest forum a fost organizat în taină pentru a spăla imaginea guvernării. “Nu toți experții reprezentativi pentru aceste domenii au fost invitați, iar dezbaterea a fost organizată în taină. Unii au aflat doar cu o zi înainte. S-a încercat introducerea unor manipulări, că totul este bine în ceea ce priveşte implementarea Acordului de Asociere”, a spus activistul.

Vladislav Gribincea, directorul Centrului de Resurse Juridice, a declarat că nu este de acord cu declaraţia adoptată la for privind sectorul justiţiei. “Nu au fost puse în discuţie problemele ce ţin de justiţie. Participanţilor le-a fost pusă la dispoziţie o declaraţie, elaborată de către cineva din timp, care chipurile a fost adoptată la for. Nu aş fi semnat niciodată o astfel de declaraţie, fiindcă nu corespunde realităţii”, a declarat Gribincea.

Activistul civic, Sergiu Tofilat, a declarat că la for au fost prezentate rapoarte privind justiţia, protecţia mediului şi securitatea energetică, care nu corespund realităţii. “Sergiu Ostaf, directorul organizaţiei Credo, a ajuns expert în toate domeniile. Am văzut raportul ce ţine de securitatea energetică. Lucrurile sunt denaturate. Nu s-a vorbit nimic despre Energocapital, firma intermediară din Tiraspol, şi se spune că anul trecut guvernarea a reuşit pentru prima dată în istoria Republicii Moldova să micşoreze preţurile la energia electrică. Niciun cuvânt despre necesitatea depolitizării Agenţiei Naţionale pentru Reglementări în Energetică, despre controlul politic exercitat de guvernare asupra instituţiei. În agenda forului era inclus cu un raport Victor Parlicov, însă acesta nu doar că n-a fost anunţat din timp, dar nici n-a fost invitat”, a declarat Tofilat.

Sergiu Ostaf, unul din organizatorii forului a declarat anterior pentru mass-media că ar fi vorba despre o problemă de comunicare, de aceea nu s-a reușit să fie invitați și alți experți la dezbatere.

Latest news

De ce angajații buni nu ajung lideri: cum dezvolți „a doua linie”

În aproape orice companie există executanți puternici: oameni de încredere, inteligenți, responsabili. Te poți baza pe ei, „trag” greu,...

Serviciul ca avantaj competitiv: ce îl face, de fapt, pe client loial

În majoritatea nișelor de azi, să concurezi doar prin preț e o fundătură. Clientul are opțiuni: produse similare, promisiuni...

De ce clienții nu înțeleg pentru ce plătesc: cum „împachetezi” valoarea fără „apă”

O situație frecventă în B2B și servicii: produsul e ok, echipa lucrează, concurenți există, dar clienții se blochează constant...

Почему хорошие сотрудники не растут в руководителей: как развивать “вторую линию”

Почти в каждой компании есть сильные исполнители: надёжные, умные, ответственные. На них можно опереться, они “тащат”, не подводят, закрывают...

Must read

De ce angajații buni nu ajung lideri: cum dezvolți „a doua linie”

În aproape orice companie există executanți puternici: oameni de...

Serviciul ca avantaj competitiv: ce îl face, de fapt, pe client loial

În majoritatea nișelor de azi, să concurezi doar prin...

You might also likeRELATED
Recommended to you