Președintele Parlamentului, Andrian Candu, și cu viceprim-ministrul, ministrul afacerilor externe Andrei Galbur s-au întâlnit cu ministrul afacerilor externe și cooperării internaționale al Emiratelor Arabe Unite, H.H. Sheikh Abdullah bin Zayed Al Nahyan, acum o zi.
Cel puțin asta reiese dintr-un comunicat publicat pe site-ul oficial al Ministerului Afacerilor Externe al EAU. Întrevederea nu a fost anunțată nici de Parlament, și nici de Ministerul Afacerilor Externe. Serviciul de presă al Parlamentului deocamdată nu comentează această informație. De asemenea, consilierul pentru relații cu presa al MAEIE, Ana Samson, contactată de reporterul Deschide.md, nu a putut comenta această informație.
Potrivit unui comunicat al agenției de presă al EAU, la întrevederea din Abu Dhabi, ce a avut loc pe 5 martie, au fost discutate relațiile bilaterale și modalitățile de a le spori, precum și evoluțiile regionale și internaționale și subiectele de interes reciproc.
Comunicat publicat pe site-ul oficial al Ministerului de Externe al EAU Sheikh Abdullah a salutat vizita lui Andrian Candu și Andrei Galbur în EAU și a apreciat relațiile strânse dintre EAU și Moldova. El a declarat că EAU dorește dezvoltarea cooperării cu Moldova în toate domeniile. Totodată, el a primit cu entuziasm decizia Moldovei de a scuti deținătorii de pașapoarte EAU de la obligativitatea vizelor de pre-intrare, declarând că o astfel de decizie este o reflectare a relațiilor puternice dintre cele două țări.
Oficialii de la Chișinău au apreciat relațiile excelente ale Republicii Moldova cu EAU și progresele realizate de EAU în toate domeniile. La întâlnire a participat, de asemena și viceministrul Afacerilor Externe și Cooperării Internaționale pentru Afaceri Politice, Ahmed Abdul Rahman Al Jarman.

