Chirtoacă minte? „Cu cei reținuți acum, am prins 100...

Chirtoacă minte? „Cu cei reținuți acum, am prins 100 de bandiți corupți în cadrul Primăriei”. CNA: Centrul nu a fost sesizat de primar

Primarul municipiului Chișinău a sugerat în timpul protestului de astăzi de la Primărie că el a fost cel care i-a dat pe mâna Centrului Național Anticorupție pe cei reținuți în dosarul „licitațiilor trucate”.

Chirtoacă spune că, în nouă ani de când se află la cârma Primăriei, luptă aprig cu fenomenul corupției, iar în rezultat ar fi „prins și dat afară aproximativ 100 de funcționari din cadrul instituției”.

Mai mult, din cauza colaborării sale cu instituțiile de drept, Chirtoacă spune că a fost amenințat de unii care au ajuns sub lupa CNA.

„De ani de zile lupt împotriva acestui fenomen. Și am prins nu unul, și nu zece, dar cred că cifra se ridică la 100, dacă îi adunăm pe cei reținuți de acum. I-am dat afară. O parte stau la pușcărie, iar o parte au fugit peste hotare. Încă nu se știe cu ce mă voi alege eu de pe urma la aceasta, findcă sunt și amenințări. Are sens să lupt mai departe sau tot eu sunt cel rău. Păi haideți să luptăm împreună. Eu nu garantez că până mâine voi trăi. Eu lupt cu corupții și tot în mine se aruncă pietrele. Eu mi-am pierdut tinerețea luptând cu corupția”, a declarat Dorin Chirtoacă.

Totodată, Chirtoacă a ținut să-i atenționeze pe subalternii săi că, atât timp cât va deține fotoliul de primar, va colabora cu CNA.

„Cât voi fi aici, asta va continua”, a subliniat Chirtoacă.

Solicitat de UNIMEDIA ofițerul de presă al Centrului Național Anticorupție a declarat că, în cazul reținerilor de joi CNA nu a fost sesizat de vreun serviciu al Primăriei municipiului Chişinău sau de Primarul General.

„În cauzele pornite pe faptul licitaţiilor trucate, CNA nu a fost sesizat de vreun serviciu al Primăriei municipiului Chişinău şi nici de Primarul General”, a declarat Angela Starinschi.

UNIMEDIA amintește că 17 persoane au fost reţinute joi în urma percheziţiilor operate de către ofiţerii CNA şi procurorii anticorupţie. Printre cei reţinuţi sunt funcţionari din cadrul Direcţiilor municipale de educaţie din toate sectoarele capitalei, dar şi reprezentanţi ai unor agenţi economici.

Aceștia sunt bănuiți că ar fi favorizat câștigarea licitațiilor de către unii agenți economici în schimbul sumei de 10 mii de lei. Un urma interceptării conversațiilor telefonice, oamenii legii au constatat că agenții economici livrau alimente alterate instituțiilor preșcolare.

Sâmbătă, magistrații de la Judecătoria Buiucani au emis mandat de arest pentru 30 de zile pe numele şefului adjunct DETS Râşcani, dar şi pe numele administratorului „Ovis Agro”. De asemenea, 25 de zile de arest a primit juristul Policlinicii din oraşul Hânceşti, dar şi şeful grupului alimentar DETS Buiucani.

Pe numele şefului secţiei alimentare de la Ministerul Apărării a fost emis mandat de arest pentru 20 de zile. În total, 12 persoane reținute în dosarul licitațiilor trucate din sistemul educațional au primit mandate de arestare.

Latest news

Cum să creezi și să menții „jocul” în echipă, astfel încât toți să fie implicați

În multe companii, angajații pur și simplu „vin la muncă”. Formal totul pare în regulă: există taskuri, planuri, rapoarte....

De ce angajații refuză să-și planifice acțiunile și cum să lucrați cu asta

În multe companii, managerul spune: „Faceți planuri de acțiuni: ce veți face pentru a ajunge la rezultat”. Angajații aprobă,...

Inteligența artificială în business: cui îi este cu adevărat necesară și cum să o implementezi corect

Subiectul inteligenței artificiale este astăzi peste tot. Unii vor „să atașeze urgent o rețea neuronală”, alții caută „prompt-engineeri”, iar...

Как создать и поддерживать “игру” в команде, чтобы все были вовлечены

Во многих компаниях сотрудники “ходят на работу”. Формально всё нормально: задачи есть, планы есть, отчёты есть. Но внутри —...

Must read

De ce angajații refuză să-și planifice acțiunile și cum să lucrați cu asta

În multe companii, managerul spune: „Faceți planuri de acțiuni:...

You might also likeRELATED
Recommended to you