Acum vreo 10 ani eram la Ministerul de Interne şi explicam unor reprezentanţi ai internelor cum se face un „cocktail Molotov”. Ştiţi cum se face un „cocktail Molotov”? Foarte simplu. E nevoie doar de cîteva ingrediente care se găsesc la orice colţ de stradă. Am învăţat să fac un astfel de cocktail în anii perestroika. Se face foarte uşor, repede şi nu costă mai nimic. Însă cine crede că pentru a face un „cocktail Molotov” este nevoie doar de o sticlă, benzină şi un fitil căruia să-i dai foc, se înşeală amarnic. Nu aceste materiale constituie esenţa lui. Ingredientele şi explozia acestui cocktail faimos sînt de fapt cauzele unor efecte de cu totul alt ordin.
Deci cum se face un „cockteil Molotov”? Cum spuneam, ingredientele lui nu sînt sticla, benzina, fitilul şi focul. Cu totul altceva face ca el să producă acel efect exploziv. De ce e nevoie? Nu trebuie decît să ai o putere care-şi ignoră şi dispreţuieşte cetăţenii, care-i umileşte cu zîmbetul pe buze recitindu-i o mantră a salvării şi care îşi face legi pentru a se proteja şi pentru a controla orice formă de revoltă sau protest. Cînd cuvintele şi acţiunile politice încep să nu mai aibă nici un efect real, cînd clasa politică se rupe total de doleanţele şi nevoile cetăţeanului şi cînd cetăţeanul înţelege că de fapt nimeni nu îl mai reprezintă, atunci „cockteilurile Molotov” încep să explodeze de la sine. Iar dacă puterea nu este dornică de astfel de efecte, atunci ar trebui să se gîndească de 10 ori înainte de a face legi cu dedicaţie sfidînd cu dispreţ alegătorul.
Ce s-a întîmplat de fapt. Partidul Social Democrat cu aliaţii săi au cîştigat alegerile detaşat. În loc să se apuce de guvernat au debutat cu un pachet de legi făcute la comandă, cu dedicaţie: să protejeze o parte din oamenii politici. Atît conţinutul cît şi felul în care s-a făcut această lege – s-a dat noaptea prin Ordonanţă de Urgenţă – a iritat alegătorii. Rezultatul îl ştim cu toţii: în România a pornit un val de proteste fără precedent în ultimii 20 de ani. Un număr imens de cetăţeni au ieşit în stradă şi au spus STOP.
În acest moment guvernul a fost nevoit să facă un pas înapoi. A retras această lege şi a trimis-o pe făgaşul normal prin Parlament şi spre dezbatere publică. Este o victorie de moment a protestatarilor. Însă asta e numai partea vizibilă a icebergului politic.
În realitate cred că lucrurile stau puţin altfel şi mai complicat. Eu cred că în România acum este o luptă nu atît împotriva corupţiei, ci o luptă pentru monopolul asupra marii corupţii care se duce între diverse instituţii ale statului: pe de o parte avem Guvernul cu un Parlament majoritar, iar pe de altă parte avem Preşedenţia cu instituţii precum DNA şi Servicii. Practic “unii fac trimiteri în judecată cu dedicaţie, alţii fac ordonanţe cu dedicaţie să se scape”. E o luptă în care este prinsă captivă populaţia acestei ţări.
Cum se va ieşi de aici e greu de spus însă e clar că bătălia adevărată este în altă parte, iar problemele majore ale acestei ţări în cu totul altă parte. Unde este bătălia adevărată? Între aceste două grupuri şi spre zona resurselor pe de o parte dar şi în lupta pentru reaşezarea în ierarhia socială. Pentru a înţelege asta trebuie să vedem cum este stratificată social România: 44% dintre angajaţii români au venituri sub 1.000 de lei net pe lună; 70% dintre salariaţii din România câştigă sub 1.700 de lei lună şi doar 5% iau peste 4.000 de lei net pe lună. Sau putem interpreta altfel: România are o filosofie fiscală total dezechilibrată, care impozitează excesiv munca, în timp ce capitalul este impozitat sub limitele europene. Ce înseamnă asta? O mare parte a populaţiei este ţinută în sărăciei prin salarii mizere şi politici fiscale în devavoarea ei, iar o altă parte este privilegiată, o mică parte. În România numărul “cetăţenilor abandonaţi” cum îi numesc eu, cei pe care nu-i reprezintă nimeni – pentru ei aproape că a dispărut statul şi sînt lăsaţi să se descurce pe cont propriu – este imens, spre 40%. Iar asta este o mare problemă a noastră a tuturor şi mai ales a guvernanţilor care mai nou se oscupă strict de interesele Marelui capital şi a clasei de mijloc.
E bine că se protestează? Da, protestele sînt legitime şi trebuie făcute presiuni asupra guvernanţilor pentru a nu-i lăsa să comită abuzuri şi legi cu dedicaţie. Însă e nevoie de o presiune nu doar asupra Guvernului ci şi asupra celeilalte părţi: nu poţi conduce democratic o ţară doar prin aplicarea unui vag program anticorupţie executat de instituţii precum DNA şi Servicii. Atnicorupţie în esenţă însemnă doar aplicarea legii pentru toţi în egală măsură.
În acelaşi timp e nevoie urgentă de o extindere a problemelor de pe agendă zilei. Agenda ar trebui să cuprindă interesele tuturor păturilor sociale, iar temele cu adevărat importante sînt legate de sărăcie, de protecţie socială, de acces la un loc de muncă plătit decent, de acces la educaţie şi sănătate, o redistribuţie echitabilă a resurselor. Aici se află partea nevăzută a iceberg-ului conflictului politic, social şi economic rămânesc.
Vasile Ernu