Detalii privind reținerea unor foști și actuali funcționari

Detalii privind reținerea unor foști și actuali funcționari

Detalii privind reținerea unor foști și actuali funcționari10 persoane, actuali și foști funcționari publici, au fost reținute astăzi pentru 72 de ore, într-un dosar de escrocherie, în care este vizat Colegiul de Viticultură şi Vinificaţie din Chişinău, informează Noi.md.

Printre persoanele reținute se numără un fost secretar al Consiliului Suprem de Securitate, un ex-colaborator al MAI, un șef de direcție la Ministerul Agriculturii, un fost viceministru al Agriculturii, un angajat al unui institut științifico-practic, un expert evaluator de bunuri imobile. Celelalte persoane reținute sînt antreprenori care urmau să beneficieze de pe urma schemelor puse în aplicare.

Potrivit procurilor, gruparea acționa cu scopul de a deposeda Colegiul de Viticultură de terenurile aflate în gestiune. „Este vorba despre 30 de hectare de teren din comuna Stăuceni. Scopul lor a fost inițial de a lua în arendă aceste terenuri, ca ulterior să se ocupe de parcelarea, schimbarea destinației, astfel ca să le poată vinde la prețuri mult mai mari”, a comunicat astăzi șeful Direcției urmărire penală a CNA, Bogdan Zumbreanu.

Potrivit acestuia, în cadrul urmării penale se cercetează fapte de escrocherie în proporții deosebit de mare, de corupere pasivă și activă, trafic de influență și de falsificare a actelor publice. Totodată, în cadrul dosarului, urmează a fi audiați și reprezentanți ai autorităților publice locale din Stăuceni.

În total, oamenii legii au desfășurat astăzi 24 de percheziții. În termen de trei zile, procurorii urmează să decidă dacă vor solicita instanței de judecată aplicarea măsurii preventive sub formă de arest în privința persoanelor reținute.

Potrivit acestuia, în cadrul urmării penale se cercetează fapte de escrocherie în proporții deosebit de mare, de corupere pasivă și activă, trafic de influență și de falsificare a actelor publice. Totodată, în cadrul dosarului, urmează a fi audiați și reprezentanți ai autorităților publice locale din Stăuceni. În total, oamenii legii au desfășurat astăzi 24 de percheziții. În termen de trei zile, procurorii urmează să decidă dacă vor solicita instanței de judecată aplicarea măsurii preventive sub formă de arest în privința persoanelor reținute.

Latest news

Cum înțelegi că un manager de linie a înțeles greșit obiectivele stabilite

Situație foarte frecventă: proprietarul sau directorul e sigur că a explicat clar. Obiectivele au fost spuse, prioritățile — marcate,...

Cum îi înveți pe vânzători să țină în atenție lista de vânzări potențiale și cum îi ajută asta

În multe companii, vânzătorii sunt mereu ocupați: apeluri, mesaje, întâlniri, chat-uri, corecturi la oferte comerciale. În rapoarte — multă...

Analiza canalelor moderne de atragere a noilor leaduri: cum înțelegi care se potrivește afacerii tale

Astăzi există atât de multe canale de atragere a clienților, încât proprietarului îi apare ușor senzația: „mereu încercăm ceva,...

Как понять, что ваш линейный руководитель неправильно понимает поставленные цели

Очень частая ситуация: собственник или директор считает, что всё чётко объяснил. Цели озвучены, приоритеты обозначены, сроки есть. Линейный руководитель...

Must read

Cum înțelegi că un manager de linie a înțeles greșit obiectivele stabilite

Situație foarte frecventă: proprietarul sau directorul e sigur că...

Cum îi înveți pe vânzători să țină în atenție lista de vânzări potențiale și cum îi ajută asta

În multe companii, vânzătorii sunt mereu ocupați: apeluri, mesaje,...

You might also likeRELATED
Recommended to you