Licitații trucate și alimente alterate livrate în școli și...

Licitații trucate și alimente alterate livrate în școli și grădinițe

Cel puţin 23 de persoane, funcţionari publici şi agenţi economici, sunt bănuite de trucarea licitaţiilor pentru aprovizionarea cu produse alimentare a şcolilor şi grădiniţelor din Chişinău. Declaraţiile au fost făcute de către şeful Procuraturii Anticorupţie, Viorel Morari, în cadrul unui briefing, transmite IPN.

Potrivit omului legii, nouă dintre cei ajunşi în custodia CNA sunt funcţionari publici, iar ceilalţi sunt reprezentanţi ai agenţilor economici. Morari a precizat că investigaţiile au pornit în martie 2016 pe faptul trucării licitaţiilor publice, însă ulterior au fost pornite 30 de dosare penale pentru abuz de serviciu, corupere pasivă, trafic de influenţă şi depăşirea atribuţiilor de serviciu. Potrivit procurorului, funcţionarii luau mite de circa 10 mii de lei pentru aranjarea unei licitaţii.

Bogdan Zumbreanu, şeful Departamentului urmărire penală din cadrul CNA, a comunicat în cadrul briefingului că au fost efectuate 46 de percheziţii în birourile şi la domiciliile celor bănuiţi. O suspectă chiar a încercat în timpul percheziţiei să distrugă probele.

Zumbreanu a spus că iniţial au vrut să comunice numele celor bănuiţi, însă s-a decis să le fie ascunsă identitatea din motive de securitate: „Sunt copii care au ajuns în spital cu intoxicaţii. Unii părinţi ar putea să se răzbune”. Omul legi a  adăugat că deţine înregistrările convorbirilor telefonice dintre funcţionarii publici şi agenţii economici, care arată că aceştia ştiau că pentru copii vor fi livrate produse alimentare alterate sau cu termenul expirat, iar în depozitul unui agent economic implicat în licitaţii au fost depistate produse alterate.

Latest news

Зрелость компании: как понять, на каком этапе вы находитесь и что делать дальше

Введение Каждый бизнес проходит свой путь: от хаотичных первых продаж до системной работы, когда всё движется без участия владельца.Но далеко...

Перекладывание ответственности на исполнителя услуг: почему это путь в никуда

Введение Каждый, кто хоть раз нанимал подрядчика или консультанта, знаком с этой ситуацией.Владелец бизнеса обращается за услугами — будь то...

Подведение итогов года и планирование будущего: как сделать это эффективно для роста бизнеса

Введение Декабрь — время, когда бизнес традиционно подводит итоги. Кто-то спешит «закрыть отчёты», кто-то просто выдыхает, а кто-то садится и анализирует,...

Как бизнесу меняться, не ломая себя: стратегия адаптации в эпоху неопределённости

Введение Мир меняется быстрее, чем когда-либо.Технологии обновляются каждый месяц, потребители меняют привычки, рынок колеблется. И компании, которые вчера чувствовали себя уверенно,...

Must read

Зрелость компании: как понять, на каком этапе вы находитесь и что делать дальше

Введение Каждый бизнес проходит свой путь: от хаотичных первых продаж...

Перекладывание ответственности на исполнителя услуг: почему это путь в никуда

Введение Каждый, кто хоть раз нанимал подрядчика или консультанта, знаком...

You might also likeRELATED
Recommended to you