Facilități pentru investitori străini

Facilități pentru investitori străini

Investitorii străini cu o reputație financiară bună, care nu sînt cercetați de către organele de drept din țările de origine, vor putea să obțină cetățenia Moldovei după o procedură simplificată.

Proiectul de lege privind introducerea unor modificări la Legea cu privire la cetățenie și legislația conexă a fost adoptat ieri, 7 decembrie, la ședință Guvernului, relatează NOI.md.

Pentru a corespunde rigorilor procedurii de obținere a cetățeniei Moldovei în regim simplificat, solicitanții trebuie să aibă o reputație financiară bună, încît să convingă autoritățile de intențiile de a efectua investiții pe termen lung în economia Moldovei și că nu sînt în conflict cu legea țării de origine. După cum a menționat la prezentarea proiectului ministrul Justiției, Vladimir Cebotari, un antreprenor interesat de obținerea cetățeniei Republicii Moldova trebuie să prezinte dovezi că pe parcursul a peste 60 de luni (cinci ani) a investit în una din direcțiile economiei țării noastre, declarate strategice de către Guvern.

O atenție deosebită se prevede să se dea evaluării riscurilor naționale de securitate care pot apărea după adoptarea acestei hotărîri. Cebotari a spus că mecanismul de evaluare va fi elaborat suplimentar de către Guvern, după care aceasta va fi introdus pe ordinea de zi spre examinare. De asemenea, se propune să se actualizeze lista direcțiilor strategice de investiții economice, care vor fi considerate prioritare la acordarea cetățeniei antreprenorilor străini în regim simplificat.

Anterior, deputatul din partea Partidului Socialiștilor Vasile Bolea a lansat o inițiativă privind acordarea cetățeniei moldovenești cetățenilor străini care sînt dispuși să depună la bancă cel puţin 1 milion de euro, sumă pe care nu o vor putea retrage timp de trei ani. În afară de consultări publice, inițiativa în cauză nu s-a bucurat de sprijinul autorităților.

Latest news

Почему важно говорить на языке публики в маркетинговых коммуникациях

Очень часто бизнесы уверены, что у них “есть маркетинг”: тексты написаны, посты выходят, сайт оформлен, презентации готовы. Но при...

Низкопродуктивные сотрудники: что делать руководителю, чтобы не тянуть “балласт” годами

В любом бизнесе рано или поздно появляется такой персонаж: не конфликтует, не ссорится, ходит на работу, вроде «что-то делает»,...

Таблицы и блокноты против CRM: во что на самом деле обходится такой способ ведения продаж

На старте бизнеса почти всегда всё просто: несколько клиентов, пару сделок в неделю, всё держится в голове и на...

Sabotaj intern: de ce echipa frânează schimbările, chiar dacă sunt logice

Orice manager a fost cel puțin o dată în această situație: totul este calculat, decizia este corectă, schimbările sunt...

Must read

Почему важно говорить на языке публики в маркетинговых коммуникациях

Очень часто бизнесы уверены, что у них “есть маркетинг”:...

Низкопродуктивные сотрудники: что делать руководителю, чтобы не тянуть “балласт” годами

В любом бизнесе рано или поздно появляется такой персонаж:...

You might also likeRELATED
Recommended to you