Igor Dodon este noul președinte al Republicii Moldova

Igor Dodon este noul președinte al Republicii Moldova

Despre aceasta președintele ales al Republicii Moldova Igor Dodon a declarat astăzi în cadrul discursului său din cadrul mitingului cetățenilor din fața Palatului Republicii, relatează Actualități.

Igor Dodon a amintit că pentru prima dată în ultimii 20 de ani, cetățenii RM au putut să-și aleagă singuri președintele țării iar echipa sa a luptat în tot acest timp pentru a întoarce acest drept.

Dodon a promis că nu va ceda în fața presiunilor exercitate de guvernare și va lupta pentru ca toate promisiunile făcute în cadrul campaniei electorale, toate angajamentele față de cetățeni să fie îndeplinite și realizate.

Vă amintesc că în această luptă noi ne-am anjajat să asigurăm cîteva lucruri importante – statalitatea neutralitatea și identitatatea națională a Republicii Moldova.

Sunt ferm convins că noi toți și cei care mau votat și cei care nu m-au susținut vor un viitor frumos pentru țara noastră. Să lăsăm ambițiile personale și să fim împreună. Eu voi fi un președinte al tututor și mă voi strădui să consolidez societatea.

Noi vom putea obține multe lucruri dar doar dacă vom fi împreună. Vă promit ca voi fi în continuare alături de voi, nu veți vedea președintele doar la televizor.

Odată la 3-4 luni voi ieși în teritoriu și voi prezenta darea de seamă în fața cetățenilor. Doar așa printr-o legătura între președinte și popor vom putea soluționa multe prtobleme cu care se confruntă țara noastră”, a subliniat Igor Dodon.

Latest news

3 ошибки руководителя, которые блокируют рост компании

Когда бизнес не растёт, большинство владельцев винят рынок, конкурентов или сотрудников. Но правда в том, что часто тормозом становится сам...

5 простых шагов для проверки эффективности рекламы без сложной аналитики

Большинство компаний тратит деньги на рекламу «вслепую». Есть клики, есть показы, но непонятно: работает это или просто сжигает бюджет? Хорошая...

Как CRM помогает владельцу бизнеса наконец-то контролировать все процессы

Владельцы бизнеса часто жалуются на одно и то же: — Заявки теряются. — Сотрудники работают каждый «по-своему». — Невозможно...

Почему бизнесу нужен маркетинг-план на 90 дней, а не на год

У большинства компаний маркетинг-план выглядит как документ на год вперёд: огромная таблица, десятки пунктов, расписанные кампании и бюджеты. На бумаге...

Must read

3 ошибки руководителя, которые блокируют рост компании

Когда бизнес не растёт, большинство владельцев винят рынок, конкурентов...

5 простых шагов для проверки эффективности рекламы без сложной аналитики

Большинство компаний тратит деньги на рекламу «вслепую». Есть клики,...

You might also likeRELATED
Recommended to you