Astfel, noua modificare îl va asigura pe Timofti cu un automobil permanent în limita stabilită de Guvern și, timp de patru ani, cu un birou și asistent personal.

„Aceste completări vor asigura o conlucrare eficientă cu un fost președinte și  va permite acestuia să se dedice unei activități utile societății având experiența importantă a unui fost șef de stat”, explică Candu, Sîrbu, Creangă și Vremea.

Această modificare nu este însă una nouă, ea fiind exclusă printr-un proiect de lege similar acestuia încă în octombrie 2001, cu semnătura speakerului de atunci, Eugenia Ostapciuc. La acel moment, Vladimir Voronin era președinte al Moldovei de jumătate de an, iar modificarea a fost acceptată prin decretul său prezidențial.

Astfel, potrivit legii, un fost președinte al RM beneficiază de unele garanții sociale în caz de expirare a mandatului, de demisie sau imposibilitate definitive de exercitare a atribuțiilor precum: pensie, asistență medicală gratuită, tratament balneo-sanatorial gratuit, automobile la comandă, imunitate diplomatică și asigurare a securtății.