SCANDAL în Parlament la subiectul Agenției pentru recuperarea bunurilor...

SCANDAL în Parlament la subiectul Agenției pentru recuperarea bunurilor infracționale

Majoritatea membrilor Comisiei parlamentare juridice, pentru numiri și imunități au avizat pozitiv astăzi proiectul privind înființarea Agenției pentru recuperarea bunurilor infracționale care va fi în subordinea Centrului Național Anticorupție (CNA).

Deși noua structură ar urma să vizeze toate infracțiunile comise, deputatul Sergiu Sîrbu a început a prezenta proiectul subliniind că aceasta va „întoarce bunurile” dobîndite în urma furtului miliardului.

„Azi bunurile pot fi recuperate, dar sînt mai multe instituții implicate în proces. (…) Propunem să avem un organ distinct, care va prelua aceste competențe. Sper că votul va fi unanim”, a spus Sîrbu.

Deputatul liberal-democrat, Tudor Deliu, a avut mai multe obiecții la proiect care vizau niște prevederi ce lasă loc de interpretări, inclusiv cea referitor la faptul că șeful instituției urmează să aibă „un adjunct sau doi”.

Iar socialistul Vasile Bolea a întrebat de ce 3% din valoarea bunurilor recuperate îi vor reveni acestei structuri, în condițiile în care și alte instituții care aduc bani la buget, cum ar fi vama și fiscul, ar putea solicita asemenea favoare.

Sergiu Sîrbu a explicat că cele 3% vor fi utilizate pentru a asigura cheltuielile de logistică ale instituției, inclusiv pentru deplasările peste hotare ale angajaților Agenției, care vor fi salarizați ca și angajații CNA.

„Dacă nu vreți miliardul înapoi, nu votați”, a fost patetic Sîrbu.

„Nu-ți pare că prea mult ai luat-o hăisa? Pînă acum de ce nu ați recuperat miliardul? Chetraru a ieșit la tribună, a spus că banii sînt în țară și în două luni îi va recupera. A avut posibilitate în bază legală să recupereze aceste surse. De ce nu ați făcut-o? Hoțul strigă hoțul! Hoți la drumul mare”, a spus Deliu și a părăsit ședința comisiei parlamentare.

„Nu trebuia să fie furat miliardul”, a răspuns Sîrbu.

Latest news

Cum să creezi și să menții „jocul” în echipă, astfel încât toți să fie implicați

În multe companii, angajații pur și simplu „vin la muncă”. Formal totul pare în regulă: există taskuri, planuri, rapoarte....

De ce angajații refuză să-și planifice acțiunile și cum să lucrați cu asta

În multe companii, managerul spune: „Faceți planuri de acțiuni: ce veți face pentru a ajunge la rezultat”. Angajații aprobă,...

Inteligența artificială în business: cui îi este cu adevărat necesară și cum să o implementezi corect

Subiectul inteligenței artificiale este astăzi peste tot. Unii vor „să atașeze urgent o rețea neuronală”, alții caută „prompt-engineeri”, iar...

Как создать и поддерживать “игру” в команде, чтобы все были вовлечены

Во многих компаниях сотрудники “ходят на работу”. Формально всё нормально: задачи есть, планы есть, отчёты есть. Но внутри —...

Must read

Cum să creezi și să menții „jocul” în echipă, astfel încât toți să fie implicați

În multe companii, angajații pur și simplu „vin la...

De ce angajații refuză să-și planifice acțiunile și cum să lucrați cu asta

În multe companii, managerul spune: „Faceți planuri de acțiuni:...

You might also likeRELATED
Recommended to you