Sentință în dosarul „La Soacra”! Administratorul cafenelei și funcționarul responsabil de apărarea împotriva incendiilor au fost condamnați la șase ani de închisoare, angajatul Centrului Național de Sănătate Publică a primit doi ani de privare de libertate cu suspendare, iar funcționarul de la Direcția Municipală Comerț a fost achitat.
Toate părțile susțin că vor contesta decizia de astăzi a Judecătoriei Centru.
Astfel, potrivit decizie, administratorul cafenelei – Andrei Iarîna – a primit o pedeapsă de închisoare pe un termen de șase ani cu ispășirea pedepsei în penitenciar de tip semniînchis. Termenul ispășirii pedepsei se calculează începând cu 22 decembrie 2016, ora 16:30. În termenul pedepsei se include și perioada aflării lui în arest preventiv și arest la domiciliu, începând cu 9 ianuarie 2016.
Până la definitivarea sentinței, în privința acestuia se menține arestul preventiv.
Sergiu Popel – funcționarul responsabil de apărarea împotriva incendiilor, de asemenea a primit șase ani de pușcările, în penitenciarul de tip semniînchis, din 22 decembrie 2016, cu includerea perioadei în care s-a aflat în arest preventiv și arest la domiciliu, începând cu data de 4 aprilie 2016.
Acesta de asemenea se va afla în arest preventiv până la definitivarea sentinței.
Vasile Toma – angajatul Centrului Național de Sănătate Publică – a primit doi ani de închisoate cu suspendare, fiind obligat să nu părăsească țara până la definitivarea sentinței.
Totodată, Boșcălean Ludmila – specialist în cadrul Direcției municipale Comerț – a fost achitată.
Localul „La Soacră” a fost incendiat în 9 ianuarie din cauza unei explozii a buteliei de gaz, folosită ilicit la bucătăria cafenelei. În rezultat, patru oameni au murit, iar alți 13 au fost răniți.