Trei fracțiuni parlamentare au părăsit ședința

Trei fracțiuni parlamentare au părăsit ședința

După ce fracțiunile PSRM, PLDM și PCRM au părăsit ședința plenară a Parlamentului, spicherul Andrian Candu s-a văzut nevoit să declare ședința închisă, din lipsă de cvorum, comunică NOI.

În sala de ședință au rămas doar 44 de parlamentari, număr insuficient pentru a continua ședința.

Precizăm că deputații socialiști, comuniști și liberal-democrați s-au arătat revoltați de faptul că premierul, Pavel Filip, a refuzat să participe la audierile preconizate pentru astăzi pe marginea alimentației copiilor în grădinițe și școli. Tot astăzi urmau fi audiat raportul comisiei de anchetă pe marginea concesionării Aeroportului Internațional Chișinău.

Reprezentanții opoziției au criticat și faptul că pe ordinea de zi au fost incluse ad-hoc o serie de proiecte importante, cum ar fi acordarea de noi privilegii foștilor șefi de stat, proiectul cu privire la restructurarea Serviciului de Informații și Securitate.

Latest news

De ce este important să vorbești pe limba publicului în comunicarea de marketing

Foarte des, companiile sunt convinse că „au marketing”: textele sunt scrise, postările apar regulat, site-ul este făcut, prezentările sunt...

Angajați cu productivitate scăzută: ce ar trebui să facă un manager pentru a nu „căra balastul” ani la rând

În orice afacere, mai devreme sau mai târziu apare un astfel de personaj: nu creează conflicte, nu se ceartă,...

Tabele și caiete vs CRM: cât costă în realitate acest mod de gestionare a vânzărilor

La începutul unei afaceri, aproape întotdeauna totul este simplu: câțiva clienți, câteva tranzacții pe săptămână, informația este ținută în...

Почему важно говорить на языке публики в маркетинговых коммуникациях

Очень часто бизнесы уверены, что у них “есть маркетинг”: тексты написаны, посты выходят, сайт оформлен, презентации готовы. Но при...

Must read

De ce este important să vorbești pe limba publicului în comunicarea de marketing

Foarte des, companiile sunt convinse că „au marketing”: textele...

You might also likeRELATED
Recommended to you