Primul ghid prin Grecia antică, sau Elada, cum este afectuos menţionată de grecii înşişi – pentru noi toţi au devenit miturile şi legendele, prezentate de domnul M. Kuhn. Ele sunt scrise atât de frumos încât, chiar aflându-ne mai aproape de urşii polari, este destul de uşor de imaginat vârful Muntelui Olimp, locuit de zeii antici, pădurile fără sfârşit, terenurile pentru păşuni, valurile blânde ale Mării Egee, Acropolele maiestuoase şi oraşul binecuvântat Pallas Athene, înconjurat de plantaţiile de măslini şi de viţă de vie.
Grecia captivează prin varietatea sa uimitoare de la prima vedere! Pe de o parte – vârfurile formidabile şi crestele muntoase, pe de altă parte – Mările Ionică şi Egee calde şi extrem de afectuoase, în care, asemenea unor fărâme aurii de pâine, plutesc nenumărate insule. Patria filosofilor, înţelepţilor, sportivilor şi eroilor; pământul unei culturi uimitoare care pentru totdeauna a lăsat o amprentă în istoria civilizaţiei umane. Fascinanta şi deosebita Grecie astăzi vă invită să împărţiţi cu ea comorile sale: soare, mare, plaje aurii, ritmice melodii, cunoştinţe şi mistere antice – tot ce vă puteţi numai imagina! Pregătiți-vă pentru o întâlnire cu un adevărat miracol, pentru că odihna în Grecia va fi la fel de variată şi unică ca şi natura sa! Aici, pe teritoriul Greciei, în numeroasele zone de agrement, nu veţi vedea nici o întreprindere industrială. Grecilor, la fel ca mii de ani în urmă, le este frică de mânia zeilor olimpieni, ca să se încumete să distrugă darurile lor prețioase!
Atena este capitala antică a Greciei fiind totodată cea mai veche capitală din Europa. Vizitând acest oraș magnific, care nu şi-a pierdut nici din fosta măreţie, nici din farmecul său, dvs. veţi nimeri parcă într-o prismă a timpurilor. Aici totul s-a amestecat: cartierele vechi şi clădirile moderne, turnul octogonal al Vânturilor priveşte uimit la clădirile moderniste, iar în depărtare, pe un deal se înalţă ruinele albe-nisipoase ale anticului Acropolis. Veţi putea afla mai multe despre istoria Atenei, precum şi a întregii ţări, vizitând Muzeul Arheologic Naţional din oraş. În Atena, nu veţi întâlni probleme cu comunicarea. Grupurile de turişti sunt însoţite de ghizi care vorbesc limbile de circulaţie internaţională şi care vor însoţi turiştii pe toată durata excursiilor – de la hoteluri şi înapoi. Asemenea ospitalitate ca în Atena nu veţi putea întâlni nicăieri în lume! Grecilor le plac oaspeţii, şi ştiu cum să-i servească gustos. În orice cafenea vi se vor oferi cele mai rafinate şi delicioase bucate naţionale din bucătăria greacă, plină de legume, fructe, verdeţuri, condimente şi produse de mare. Carnea de asemenea este onorată la greci. Ei o pot pregăti cu măiestrie.
În Grecia este primit să se ospăteze mult şi voluminos, de aceea tradiţionalele Meze – sau prânzul din 20 feluri de bucate satisfac chiar şi cei mai exigenţi gurmanzi. Cu siguranță veţi fi servit cu dolma în frunze de struguri, picior de miel, copt cu usturoi şi ierburi aromatice, legume în oală după reţeta grecească, o varietate de feluri de mâncare din vinete, salată tradiţională grecească, o mare selecție de brânzeturi şi, bineînţeles, vinul. Trebuie de menţionat că vinul este o parte a culturii greceşti – un cadou generos al zeului Dionysos. Vinul grecesc, dulce şi incredibil de aromat aduce o bună dispoziție şi energie, pentru că, după o astfel de masă somptuoasă, cu siguranţă, veţi dori să dansaţi! Da, o altă caracteristică a Greciei este dragostea pentru dans. Sirtaki – este unul dintre ele. De obicei, seara, când divinul Helios îşi îndreaptă carul lui de aur după orizontul mării – Atena este pregătită să se distreze. În numeroase restaurante începe să sune muzica veselă. Special pentru turiști sunt organizate cursuri pentru a învăţa dansul sirtaki, şi doar într-o oră veţi învăţa cum să dansaţi cu pricepere. Este imposibil să cunoaşteţi Grecia şi toată frumuseţea sa în timpul unei excursii scurte. Dar nu vă întristaţi! Odată ce a aflat imaginea dumneavoastră, firul magic al Ariadnei din nou vă va aduce pe meleagurile Greciei antice, pentru a redescoperi comorile ei noi!