Conform povestirilor biblice, Dumnezeu, creând lumea, a dăruit zece bucăţi de frumuseţe, nouă dintre ele au revenit extraordinarului şi unicului Ierusalim.
Pe hărţile vechi Ierusalimul era descris drept centrul lumii! După cum ştim, acesta este unul dintre cele mai vechi oraşe. Istoria sa datează de mai mult de trei mii de ani. Oraş unic, fascinant, frumos şi atractiv. Capitala regatului antic Iudaic, altar a trei mari religii ale lumii – iudaismul, creştinismul şi islamul, atrage anual mulţi turişti şi pelerini prin monumentele sale istorice, religioase şi de arhitectură, legendare locuri şi natură minunată. Toţi cei care vin aici nu numai că confirmă acest fapt, atingând parcă trecutul istoric dar şi se relaxează trup şi suflet. Pentru turişti Ierusalimul este o locaţie tradiţională a Israelului.
Acest oraş antic cuprins de inelul artistic al munţilor Iudaici , este situat la o înălţime de şapte sute cincizeci de metri deasupra nivelului mării, în inima ţării, la hotarul dintre Marea Mediterană şi Marea Roşie.
Cu aproximativ trei mii cincisute de ani în urmă, Regele David a mutat aici capitala regatului său. El a fost uimit si fascinat de poezie naturii locale: râul şerpuitor Gihon curge prin fabuloasa Vale Kidron; înconjurată de lanţul îngust al munţilor Majestic, în piatra cărora sunt sculpatate colibele vechilor aşezări. Şi peste acest peisaj spectaculos, se înalţă Muntele Măslinilor cu plantaţii minunate şi fără sfârşit.
Pentru a urca spre vârful Muntelui Măslinilor trebuie să depuneţi un mic efort, şi în faţa dumneavoastră se va deschide frumuseţea neobişnuită a pustiului. Din vechi timpuri, acest loc a fost un refugiu pentru pustnici şi rebeli. Aici, la gura râului Iordan, Ioan Botezătorul a botezat poporul, cerându-le să se pocăiască. Graniţele sale se extind până la Marea Moartă – perla deşertului iudaic. Aici, conform unui ritual special, oamenii din Ierusalim în fiecare an sacrificau un ţap, aşa-numitul „ţap ispăşitor”, care lua cu el păcatele tuturor rezidenţilor oraşului.
Cu foarte mult timp în urmă, marele rege Solomon, a construit în aceste locuri minunatul templu din Ierusalim, care, după patru secole a fost distrus de către babilonieni. Să reconstruiască, aşa-numitul „al doilea Templu”, au reuşit numai după şaptezeci de ani. Cu toate acestea, „al doilea Templu”, a fost una dintre cele mai măiestuoase clădiri ale acelei epoci.
Pe întreaga perioadă a existenţei sale, Ierusalimul, a fost supus invaziilor şi distrugerilor mai mult de optzeci de ori. Pietrele acestui oraşul antic au conservat amintiri despre romani, arabi şi bizantini,despre cruciaţi şi mameluci. Dar, în ciuda atacurilor şi distrugerilor de război, acest oraş frumos, nu a pierdut măreţia sa uimitoare. El a devenit un oraş, care leagă cele trei mari continente : Europa, Asia şi Africa.
In zilele noastre Ierusalimul este un loc de pelerinaj, la care în fiecare an vin mii şi mii de turişti din toate colţurile lumii.
Modernul „Oraş vechi”, este împărţit în patru părţi, fiecare dintre acestea revine uneia din concesiile religioase: evrei, musulmani, armeni şi, desigur, creştini.
În Ierusalim se află principala relicvă evreiescă – Zidul Plângerii, care este nimic altceva decât ultimul zid rămas al templului antic. Aceasta este una dintre cel mai triste şi, în acelaşi timp, cele mai măreţe monumente din lume, un simbol al inviolabilităţii credinţei evreieşti.
În Ierusalim, este situată şi Moscheea lui Omar , cea dea treia locaţie sfântă după Mecca şi Medina. Acesta este locul unde profetul Mohamed s-a înălţat la cer. Adevăraţii musulmani cred că pe mica bucată de rocă, situată în centrul moscheei, puteţi şi astăzi să vedeţi amprentele mâinilor Arhanghelului Gavriil, întinse o dată către marele profet.
Creştinii din întreaga lume, de două mii de ani consideră Ierusalimul oraşul unde s-a născut credinţa lor: locul de moarte şi de înviere a lui Isus Hristos.
În memoria veşnică a acestui fapt, pe Golgota a fost construit minunatul şi misteriosul Templu al Mormântului Sfânt, locul unde Iisus a fost crucificat. În fiecare an de Paşti, toţi cei care se află în interiorul şi în apropierea templului, asistă la aprinderea Focului Sfânt.
Pe lângă frumoasele monumente istorice, altare religioase şi frumuseţi ale naturii, cei mai interesanţi din Ierusalim – sunt oamenii. Ortodoxul Meah Shearim şi pestriţul bazar arab neîndemânatic şi plin de viaţă, Porţile vii ale Damascului şi dealurile paşnice ale lui Ein Kerem, Vechiul Oraş umplut de rugăciuni în cele trei limbi şi modernul Ierusalim din regiunea de vest. Deja după prima zi de aflare în acest oraş, veţi înţelege ce putere mistică deţine Ierusalimul peste inimile si minţile a mii de oameni, timp de mai multe milenii.