Destul de curând vom sărbători Anul Nou –probabil cel mai mere și important ciclu de sărbători la majoritatea popoarelor lumii. Conform tradițiilor, de-a lungul secolelor, de la Ecuator până la Nord, sfârșitul anului era asociat cu sfârșitul lumii. Se consideră, că pe parcursul celor douăsprezece zile sărbătorite cu tradiții și obiceiuri, timpul, soarele, natura și oamenii trebuie să efectueze de comun trecerea către un nou început, revenind la rolurile lor metafizice, la rânduiala lor primară. Apogeul acestui proces sacru are loc în solstițiul de iarna, 23 decembrie, când Soarele „slab” cedează spațiul celei mai lungi nopți, după care ziua devine mai mare cu un „pas de găină.” Divinizarea astrului principal stă la baza ritualurilor ce aveau menirea să-i mențină forța. Există un obicei când din pădure se aducea un copac mare, mai des stejar, tulpina căreia timp de 12 zile era ars. Această tradiție ca și multe altele în procesul de globalizare treptat s-a exclus și a dispărut din obiceiurile populare. Însă, chiar și până în prezent, pe aria Europei moderne, în special în partea de răsărit, ritualurile și tradițiile de iarnă s-au păstrat foarte bine.
Conform celor mai recente cercetări, perioada sărbătorilor de iarnă în Moldova durează de două ori mai mult decât în alte țări europene, ceea ce se explică prin sărbătorirea pe stil vechi și nou. În 2013, anul UNESCO a inclus în lista moștenirilor nemateriale culturale a omenirii ritualul (Colindatul de ceata bărbătească) prezentat de România și Republica Moldova. Experții consideră că actualmente suntem martorii tendinței de întoarcere și popularizare a tradițiilor: maturii tot mai frecvent se interesează și studiază colindele strămoșești, copiii în școli sunt pasionați de confecționarea măștilor. Societății, aceste tradiții și rituri sunt necesare din diferite motive. E de menționat faptul că în localitățile unde nu sunt case de cultură obiceiurile și tradițiile s-au păstrat în forma lor inițială.
“Stăpânii universului”
Fiecare sat în parte reprezintă un univers întreg iar identitatea sa locuitorii încercă să o manifeste în deosebi, prin intermediul sărbătorilor tradiționale. Cu toate acestea, satele, în mare parte, diferă considerabil prin obiceiuri, deși pot fi situate în apropiere . Neschimbate rămân anumite reguli de comportament – există invitații obligatorii și anunțarea intenției, înainte de colindat se obișnuiește să ceri permisiunea. Perioada colindelor în Moldova, de obicei, are loc atât după „ noul calendar” de la 23 decembrie până la 7 ianuarie, cât și după calendarul “pe stil vechi” de la 7 până la 19 ianuarie, deci până la Bobotează. Dar șirul sărbătorilor de iarnă începe chiar începând cu sfârșitul toamnei, atunci când pe 30 noiembrie se sărbătorește “Sfântul Andrei.”În această zi, grupuri de tineret obișnuiesc să se adune în casa mare numită „Hurdughie”. De regulă, casa mare aparține mai marelui, care la rândul său făcea parte din grupul urătorilor. Aici, tineretul într-un anumit mod capătă experiență și se pregătesc de colindat – învață textele și muzica, se alege costumația și recuzita – măștile, costumația alte accesorii.
„Colinde, colinde, e vremea colindelor!”
În sate, sezonul sărbătorilor, de obicei, o încep cei mai mici care de la bună dimineață merg pe la curțile oamenilor și recită colinde simple și micuțe,dedicate ajunului Crăciunului. Pe la amiază cu colindatul merg copiii mai mari, care se adună în grupuri mai organizate, ei cunosc cel puțin un colind mare. De regulă, colindatul are loc după principiul teritorial- cântă și joacă prin așa-numitele “mahale”, – prin zonele unde colindătorii sunt bine cunoscuți și bine primiți. Fiecare grup are un timp bine determinat, un repertoriu unic și recuzita ce țin de ritual. Conform tradițiilor, colindătorii sunt remunerați cu colaci, dulciuri și fructe, bani se obișnuiește să fie oferiți doar celor apropiați. Seara merg cu colindatul cei din clasele mai mari, care au în repertoriul lor câteva colinde mai lungi. Maturii, adesea, îi verifică dacă cunosc anumite colinde și în cazul unui rezultat pozitiv, răsplata este mărită. Grupul mai mare merge cu colindatul mai spre lăsatul nopții- ei dețin un arsenal mai bogat, mai serios și divers de colinde- acestea sunt cele mai vechi și importante interpretări cu acompaniere muzicală destul de dificilă, de cele mai multe ori de origine bizantină.
Fiecărui -un colind
După numărul colindelor, repertoriul grupelor se deosebește în dependență de regiune și tradițiile în anumite sate. De exemplu, în Șoldănești, Orhei și Soroca, cetele mai mari cunosc câte 5-7 colinde, dar la sud – în raionul Cahul sau raionul Cantemir deja câte 17-23 astfel de cântece. Câtecele ritualice se deosebesc și prin semnificația lor. De exemplu, este colindă specială de la miezul nopții, precum și colinda de la răsărit. Dacă ceata de colindători vine pe la casele tinerilor căsătoriți, atunci și colinda cântată va fi una specială pentru tineri. Dacă colindă o persoană cunoscută prin faptele și meritele sale – cu siguranță se va găsi și pentru el un colind special. Există colinde pentru fiecare grup social – pentru pescari, ciobani, agricultori. Aceste cântece, de regulă, sunt alcătuite din texte de laudă, prin intermediul cărora se cântă hărnicia însoțite de urările de succes.
Perioada sărbătorilor este deosebită pentru flăcăii deciși să se căsătorească. Aceștea merg la familiile cu fete de măritat. Este un eveniment important, având o abordare destul de serioasă. În această perioadă flăcăii trebuie să se abțină de la consumul de alcool și să se străduie să demonstreze toate calitățile pozitive, care urmează neapărat a fi văzute, appreciate și discutate. Este important să menționăm că în timpurile îndepărtate, sărbătorile de anul nou erau un motiv pentru întâlnirea viitorilor tineri ce urmau să se căsătorească. De exemplu, este cunoscut faptul că în secolele 19, nunțile la popoarele eurpene erau sărbătorite anume în această perioadă – la începutul sau sfârșitul anului. Nu se obișnuia să te cununi într-o altă perioada a anului.
Printre colindători există și un grup aparte de oameni căsătoriți, format cât din bărbați atât și din femei, care până dimineața merg în ospeție, cântă în cor interpretează scenete. Aproximativ pe la miezul nopții, ei dau de știre că merg să colinde – cântecele lor sunt auzite aproape în tot satul.
Veselie până și după Crăciun
“Sfântul Vasile” sărbătorit după o săptămână de la Crăciun, de asemenea este marcat cu alai și mare fast. La masă se obișnuiesc a fi servite bucate ce rezultă din produsele crescute în propria gospodărie. Produsele cumpărate la piață și magazine sunt excluse. De obicei, numărul bucatelor pregătite este egală cu douăsprezece-câte una pentru fiecare lună. Programul culturale este de asemenea destul de divers. În regiunile centrale ale țării cetele de urători merg cu Plugușorul, având ca subiect munca depusa pentru obținerea pâinii. La nordul țării este dezvoltată tradiția pieselor populare, reprezentări teatralizate pe teme diferite – “Haiducii”, “Arnăuții”, “Malanca” și altele. În ajunul Crăciunului în satul Cenac, raionul Cimișlia (satul de baștină al cântărețului de muzică populară, Nicolae Sulac) s-a păstrat un obicei străvechi când la orele patru ziua tot satul iese la dansul comun – hora.Și nu mai contează ce timpul de afară – fie viscol, îngheț sau ger năprasnic. De regulă, dansul îl încep flăcăii, apoi intră în horă și fetele. La ora șase seara la locul dansului se adună toți sătenii și privesc cum dansul tinerilor. Pe la finalul dansului în centrul horei ies doi flăcăi, așa-numiții vătavi, aceștea fiind și conducătorii cetelor de urători.Ei aruncă zarurile și decid unde va merge să ureze ceata lor. Mamele celor doi vatavi, trebuie să pregătească zeama, astfel dimineață, tot grupul de urători, aproximativ 20 de persoane, vor servi dejunul la casa vătavului. Drept rezultat al acestui ritual se adună o anumit fond bănesc ce este destinat muzicanților, care vor cânta în fața întregului sat la șapte sărbători în prima jumătate a anului.
În satul Țigănești, raionul Strășeni, în fiecare an la 12 ianuarie, în ajunul “Sfântului Vasile”, se dansează mult. O trăsură specială sau o sanie ce merge de-a lungul satului cu soli aleși, îi invită pe toți la joc. Dansează toți, de la mic la mare, inclusive vârstnicii și copiii. Băieții care adineaori au împlinit vârsta de 16 ani, sunt felicitați cu “intrarea în horă”. Cu această ocazie, pe un camion un cvartet de muzicanți interpretează marșul. Tânărul de șaisprezece ani este aruncat în aer de trei ori de către un grup de bărbați tineri, ceea ce reprezintă ritualul primirii în grupul maturilor.Apoi,tatăl tânărului ales, cu o găletă de vin împreună cu feciorul său, cinstește toți doritorii. Seara are loc un alt ritual numit “vinderea satului”, în timpul căruia, muzicanții întrerup interpretarea și anunță că “s-a găsit cumpărătorul satului, ce propune suma de 1000 lei. Suntem de accord să-l vindem?” Toți strigă că îl vindem, începe numărătul și transmiterea banilor, după care veselia este reluată. Peste ceva timp, dansurile și muzica sunt întrerupte pentru un nou anunț, dar de data aceasta pentru o miză mai mare, primului cumpărător îi se restituie banii. Licitația durează până seara târziu, până când la ora unsprezece fără cinci minute se găsește cumpărătorul, ce a propus o sumă nu prea mare. I se accordă titlul de “Gospodarul cel Mare”, iar banii merg drept remunerare pentru muzicanți.
În loc de epilog
Astfel de obiceiuri și tradiții în satele moldovenești sunt multe și diverse. Multe din ele își trag rădăcinile din vremurile străvechi și chiar, dacă, pe parcursul sărbătorilor de anul nou sunt sărbătoriți în mare parte, sfinții creștini, riturile și obiceiurile în sine, păstrează esența și forma păgână, pe care biserica cu timpul le-a adaptat potrivit canoanelor sale. Dacă se vor păstra aceste tradiții în viitor-ține doar de noi.
Serghei Zamuruev