ȘtiriConvergența economică a Republicii Moldova cu UE și măsurile...

Convergența economică a Republicii Moldova cu UE și măsurile pentru accelerarea creșterii

Accelerarea integrării Republicii Moldova în piața unică europeană, creșterea productivității și atragerea investițiilor, precum și politicile monetare și fiscale necesare pentru menținerea stabilității economice au fost principalele teme ale conferinței internaționale „Spațiul fiscal și ancorarea monetară în contextul integrării accelerate”.

În deschiderea evenimentului, prim-ministrul Vasile Tofan a subliniat rolul important al unui sector bancar puternic și al încrederii în economie pentru accelerarea parcursului european al Republicii Moldova. Potrivit premierului, sistemul bancar al țării este în prezent bine capitalizat și dispune de un nivel suficient de lichiditate, iar principala provocare este valorificarea acestei stabilități pentru dezvoltarea economiei reale.

„Întrebarea este tot mai puțin cât de sigure sunt băncile noastre și cât de stabil este sistemul monetar și tot mai mult cum transformăm acest avantaj în investiții în economie. Anume aici trebuie să ne concentrăm politicile”, a subliniat prim-ministrul.

Șeful Guvernului a menționat că Republica Moldova beneficiază de o încredere tot mai mare din partea investitorilor și a partenerilor externi, datorită parcursului european clar, reformelor implementate și sprijinului financiar oferit de Uniunea Europeană și de alți parteneri. În același timp, potrivit premierului, stabilitatea trebuie să fie însoțită de creșterea productivității și a competitivității economiei.

„Nu putem crește mai repede dacă nu devenim mai productivi. Pentru mine, aceasta este esența convergenței economice cu Uniunea Europeană. Integrarea europeană nu poate însemna doar adoptarea legislației, standardelor și instituțiilor UE. În cele din urmă, ea trebuie să însemne o economie și o Republică Moldova mai productive”, a declarat Vasile Tofan.

Potrivit prim-ministrului, creșterea competitivității economiei presupune investiții mai mari, dezvoltarea infrastructurii, creșterea exporturilor și dezvoltarea în continuare a pieței de capital, ceea ce va contribui la crearea condițiilor pentru majorarea salariilor. Totodată, Guvernul intenționează să mențină disciplina bugetară și să direcționeze resursele către investiții care consolidează economia și capacitatea acesteia de a face față șocurilor externe.

„Vrem stabilitate și o inflație mai scăzută, în paralel cu o creștere economică mai mare, o economie tot mai orientată spre exporturi și investiții pe termen lung. Vrem ca veniturile oamenilor să se apropie de nivelul european și, cel mai important, ca productivitatea Republicii Moldova să se apropie de nivelul european”, a menționat premierul.

Conferința internațională anuală BdF–BNM–BNR „Coordonarea politicilor pentru convergența cu UE: spațiul fiscal și ancorarea monetară în contextul integrării accelerate” se desfășoară la Chișinău în perioada 1–2 octombrie.

Evenimentul reunește reprezentanți ai băncilor centrale, instituțiilor europene, organizațiilor financiare internaționale și autorităților publice, precum și economiști și cercetători.

Ultimele publicații

Parlamentul Republicii Moldova va examina un pachet de inițiative legislative

Parlamentul Republicii Moldova va desfășura o ședință plenară pe 22 octombrie, începând cu ora 10:00. Pe ordinea de zi...

Exportul serviciilor IT din Republica Moldova a crescut cu aproape 21%: SUA rămân cea mai mare piață

În 2025, Republica Moldova a exportat servicii informatice și IT în valoare de 742,7 milioane de euro, cu aproape...

Chișinăul va găzdui conferința privind extinderea UE: reformele și negocierile de aderare ale Republicii Moldova, pe agenda discuțiilor

În perioada 9–10 noiembrie, la Chișinău va avea loc conferința anuală privind extinderea Uniunii Europene, dedicată progreselor Republicii Moldova...

Siegfried Mureșan, reales vicepreședinte al Grupului PPE din Parlamentul European

Eurodeputatul român Siegfried Mureșan, membru al Partidului Național Liberal (PNL) din România, a fost reales în funcția de vicepreședinte...

Recomandăm

UE își consolidează coordonarea în combaterea rasismului

Uniunea Europeană a făcut un nou pas în combaterea...

Republica Moldova a urcat cu șase poziții în Global Innovation Index 2026 și ocupă locul 68 în lume

Republica Moldova înregistrează rezultate în domeniul inovării mai bune...

Poate fi interesant