Ministrul Finanțelor al Republicii Moldova, Victoria Belous, a avut o întrevedere cu misiunea Fondului Monetar Internațional (FMI), condusă de Alina Iancu, la încheierea vizitei acesteia în țară.
Discuțiile au vizat perspectivele economice, prognozele bugetare, gestionarea finanțelor publice, evaluarea cheltuielilor publice și investițiile.
Experții FMI au prezentat recomandări pentru eficientizarea gestionării finanțelor publice. Printre priorități se numără asigurarea sustenabilității datoriei interne, îmbunătățirea administrării fiscale, reducerea deficitului bugetar și creșterea sustenabilității investițiilor publice.
Victoria Belous a mulțumit Fondului pentru cooperare și sprijinul de specialitate în domeniile prioritare pentru dezvoltarea economică a țării. Totodată, ea a reconfirmat angajamentul Guvernului față de o politică economică responsabilă, orientată spre menținerea stabilității macroeconomice, gestionarea sustenabilă a finanțelor publice și stimularea creșterii economice.
La finalul întrevederii, părțile au confirmat intenția de a continua cooperarea, inclusiv prin acordarea de asistență tehnică.